Accident pe DJ 701, în satul Lada. O mașină a Poliția Rurale s-a răsturnat pe câmp/VIDEO

Accident pe DJ 701, în satul Lada. O mașină a Poliția Rurale s-a răsturnat pe câmp/VIDEO

Evenimentul s-a petrecut aseară, pe DJ701, tronsonul de drum dintre satul Lada și comuna Scurtu Mare.


Autoturismul Dacia Logan, inscripționat cu însemnele Poliției, era folosit de polițiștii de la Scurtu Mare. Ieri seară, în timp ce se deplasa pe DJ 701 la volanul mașinii din dotare, polițista din cadrul secției nr. 11 a pierdut controlul volanului și  s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Incidentul a fost anunțat imediat, iar la fața locului a ajuns, printre  primii, primarul comunei Scurtu Mare, localitate în care polițista își desfășoară activitatea. Potrivit edilului Eugen Popescu ,”domnișoara Andreea nu părea să fi suferit leziuni grave, însă acuza dureri de mijloc, stomac și picior”.


Martorii care au reușit să stea de vorbă cu polițista, imediat după producerea accidentului, spun că aceasta ar fi povestit că a încercat să evite un animal care a apărut brusc pe partea carosabilă, moment în care a pierdut controlul direcției de mers.
Potrivit inspectorului principal Emil Geantă din cadrul Serviciului Rutier Teleorman, polițista se afla singură în mașină și se deplasa spre localitatea Lada. În urma accidentlui, Logan-ul Poliției Rurale a fost grav avariat iar polițista a ajuns la spitalul din Videle.
În luna martie a acestui an, pe același tronson de drum, la intrare în localitatea Scurtu Mare, o mașină a Jandarmeriei Teleorman s-a răsturnat pe câmp, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Echipajul de jandarmi se afla în urmărirea unor persoane suspectate că ar fi furat produse petroliere.
Drumul Județean 701 a fost asfaltat în urmă cu câțiva ani, însă semnalizarea  lipsește aproape cu desăvârșire, mai ales în zonele în care șoferii ar trebui să fie avertizați că urmează ”curba periculoasă”.


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Pensiunea - Restaurant Casa PaPaCip

Pensiunea - Restaurant Casa PaPaCip este un loc discret si retras, in care intotdeauna vei gasi un loc rezervat special pentru tine, ideal pentru un pranz sau o cina de afaceri, pentru o seara cu familia sau prietenii la preturi decente.


Citeste tot ...

Rovi's restaurant bar

Rovi's Restaurant & Bar, unde poti manca bine sau poti servi o cafea intr-o atmosfera foarte placuta si servicii fara cusur. Pentru papile si pentru spirit!


Citeste tot ...

http://b.artbetting.net/

UK Bookmaker http://f.artbetting.net
Reviw on bokmaker Number 1 in uk http://w.artbetting.net/ William Hill
Full Reviw on best bokmaker - Ladbrokes http://l.artbetting.net/ full information