Cu alcoolul în „nas” pe șosea! Doi tineri beți criță la volan! Ieri, 15 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe în cazul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Troianul, depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciului, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot ieri a fost depistat și un tânăr de 29 de ani, din Zimnicea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mircea Vodă din localitatea de domiciliu, în cazul său rezultatul testării cu aparatul etilotest indicând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Zimnicea întocmind dosar penal.
În perioada ianuarie – octombrie 2020, polițiștii teleormăneni au întocmit nu mai puțin de 186 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, reducând riscul implicării respectivilor conducători auto în accidente de circulație care ar putea pune în pericol nu doar viața lor, ci și a altor participanți la traficul rutier.