Connect with us

Politică

Primarul Drăgușin, contract gras din bani publici liberalului de la Videle care a trecut la PSD Alexandria, Cornel Gogan.

Publicat

de

Liberalul de la Videle, care a trecut subit la PSD Alexandria, primește de la primarul Drăgușin un contract gras❗

În urmă cu nici două săptămâni, președintele PSD Teleorman, Adrian Gîdea, ne prezenta în conferință de presă noua achiziție a partidului.
Cornel Gogan, președintele PNL Videle a trecut subit la PSD, pe motiv că liberalii lui schimbă prefectul care, din cauza unor probleme personale, nu a mai putut veni la serviciu de câteva luni.
Motivul părea mult prea neîntemeiat pentru o asemenea mișcare, însă, atât el cât și Adrian Gîdea au susținut că în spatele acestei mutări nu se ascunde nimic, cu excepția dorinței de a face o „altfel” de politică.
Politica „altfel” a fost dezvăluită de consilierul local Gabriel Bulumac, care a arătat cum a ajuns Cornel Gogan să fie „roșu”, pe banii noștri.
Coincidență sau nu, primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, președintele Organizației PSD Alexandria, în care tocmai s-a înscris fostul liberal de la Videle, îi oferă noului membru un contract de 297.445.90 lei, fără licitație, cu obiectul „amenajare teren riveran cartierul Unitatea Militară”.
Contractul a fost semnat cu câteva săptămâni inainte de marea mutare.
La scurt timp după ce s-a văzut cu acest contract baban, Cornel Gogan, pe atunci încă liberal șef la Videle, s-a „ocupat” de demisia unui consilier județean apropiat lui, exact înainte de ședința în care se împărțeau bani primăriilor din județ, ceea ce a retezat majoritatea liberală din Consiliul Județean, în ziua aceea.
La două zile distanță, PSD Teleorman organizează o conferință de presă, special pentru a-l prezenta pe noul membru ca achiziție de partid și, totodată, ca o victorie în fața liberalilor cărora le „suflase” omul.
Varianta prezentată de Adrian Gîdea și Cornel Gogan, potrivit căreia nici PSD nu i-a dat nimic, nici Gogan nu a cerut ceva ca să vină în partid, s-a prăbușit astăzi.
La fel s-a prăbușit și credibilitatea primarului Victor Drăgușin, care se plânge peste tot că nu vor liberalii să voteze bani mai mulți pentru municipiul Alexandria, iar asta afectează cetățenii.
Din păcate, singurele afectate sunt interesele de partid, care, după cum se poate observa, sunt plătite din bani publici, așa cum ne-am obișnuit.
Probabil de aceea, în Alexandria, dezvoltarea a fost mereu ca steaua lui Eminescu „era pe când nu de zărea, azi o vedem și nu e

Contract Victor Dragusin Cornel Gogan PSD Alexandria Teleorman Videle PNL Stiri Total impact Contract Victor Dragusin Cornel Gogan PSD Alexandria Teleorman Videle PNL Stiri Total impact