Publicat
pe datade
de către
Total ImpactPrimăria Mîrzănesti a fost prădată de hoți, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
S-au furat tablete, laptop-uri și bani, însă hoții nu au apucat să se bucure de captură.
În mai puțin de două ore au fost prinși, după ce mașina în care se aflau a fost blocată în trafic de polițiști.
Tot ce furaseră de la primărie se afla în autoturism.
Cum a început povestea?
Cel mai tânăr dintre hoți a pus ochii pe Primăria Mîrzănești, la începutul săptămânii, când a venit în comună la înmormântarea unui unchi, ocazie cu care a făcut mai multe drumuri la instituție, pentru diverse documente.
Așa a observat ca există încasări la serviciul Impozite și Taxe, plus mai multe echipamente electronice care ar fi putut fi valorificate rapid.
Împreună cu „asociații”, a fost pus la cale un plan pentru noaptea de vineri spre sâmbătă, mizând pe faptul că în weekend nu se lucrează și furtul ar fi fost despoperit abia luni.
Socoteala de acasă, însă, nu s-a potrivit cu cea din târg.
Ce nu știau hoții este faptul că erau filați de polițiști, după ce, la începutul lunii ianuarie, dăduseră alte două spargeri, în zona 13 septembrie din București și în Giurgiu.
Așa se explică faptul că au fost prinși atât de repede după ce au spart Primăria Mîrzănești.
În noaptea respectivă, hoții au lăsat mașina cu care cărau prada la zeci de metri distanță de locul faptei.
Polițiștii care deja îi aveau în atenție, observând mașina suspectă în zonă, au fost convinși că suspecții vor da atacul la magazinul Profi, aflat în imediata apropiere a autoturismului.
După ce au pândit zona, fără succes, polițiștii și-au dat seama că, de fapt, suspecții au acționat în altă parte.
Așa au ajuns la Primăria Mîrzănești, pe care au gasit-o devalizată.
În timp ce polițiștii pândeau în zona magazinului Profi, cei patru indivizi filați spărgeau seiful primăriei chiar cu toporul instituției, găsit printre sculele folosite la diverse lucrări.
Au intrat în primărie după miezul nopții, prin spate, forțând o ușă de termopan, și au ieșit în jurul orei cinci dimineața, timp în care cotrobăit în toate birourile și-au luat tot ce se putea lua.
După ce s-au dumirit unde actionaseră, de fapt, hoții, polițiștii au pus la cale un plan din care cei patru indivizi nu aveau cum să mai iasă.
În mai puțin de două ore, autoturismul cu care circulau hoții a fost blocat în trafic, în județul Giurgiu, iar asupra lor au fost găsite toate bunurile furate.
„Long story short”, cum s-ar spune.
Trecând peste confuzia organelor polițienești, putem afirma, cu certitudine, ca operațiunea a fost un succes.
Cei patru hoți care au dat lovituri în trei județe au vârste diferite, de la 21 de ani, cel care a descoperit că Primăria Mîrzanesti ar fi o pradă bună, până la 43 de ani.
Revoltă într-un sat din Teleorman! Preotul vrea să plece, sătenii dau vina pe fosta preoteasă: „Nu vrea să plece, e forțat de ea”
Curse regulate de transport public spre și dinspre București, în premieră pentru locuitorii din Scurtu Mare! Autoritățile locale sunt în discuții cu transportatorii și pentru satele aparținătoare!
Plecări de lux la CCR! 180.000 de lei cadou pentru fiecare judecător la final de mandat și mulți nervi pentru că “a aflat presa”
Deputatul teleormănean Mădălin Borș, mai puține vorbe, mai multă implicare! Ultimele modificări ale Planului de Guvernare pentru Energie!
Deputatul de Teleorman Mădălin Borș, proiect de lege pentru securitatea cibernetică a României!
Comuna Scurtu Mare revine la viață, după mai mulți ani de stagnare! Investiții, normalitate și divertisment, în ordinea corectă!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |