Connect with us

Știri

Fum și componente de mașini arse lângă șosea/VIDEO

Publicat

de

Se întâmplă în localitatea Brînceni, județul Teleorman.
De fapt, corect ar fi „se întâmplă din nou”, pentru că această situație durează de ani buni, însă nici o autoritate nu i-a dat de cap, până acum.

Aceeași situație există și în comuna vecină, Smîrdioasa.
Romii din ambele localități, deținători cu acte sau fără de centre de colectare fier vechi, nu mai au de mult legătură cu această activitate. Este doar o acoperire, pentru că, în realitate, aici sunt aduse mașini de tot felul, pe care aceștia le dezmembrează și vând ce pot din ele.
Ce nu le folosește este ars în fața porții sau pe stradă, iar de multe ori fumul gros și negru se extinde pe șosea atât de mult încât, la un moment dat, nu se mai poate circula.
Din când în când, Garda de Mediu, împreună cu IPJ Teleorman, mai organizează câte o acțiune cu mascați, însă totul se termină cu câteva și un dosar penal sau două, despre care nu mai auzim nimic.
După ce pleacă autoritățile, „petrecerea” continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca într-un joc macabru din care nimeni nu pierde, cu excepția cetățenilor de bună credință, singurii care au de suferit, ca și cum a fi corect este o pedeapsă, nu o normalitate.