Connect with us

Știri

Cu mască, fără mască! Curtea Consituțională spulberă obligativitatea purtării măștii de protecție.

Publicat

de

CCR a decis marți, 15 februarie 2022, că obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiul public este neconstituțională.

Decizia a venit după sesizarea unui student care a fost amendat pentru că nu purta masca, în timp ce se afla singur pe stradă.
„În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, transmite Curtea Constituțională într-un comunicat de presă.

Neconstituționalitatea face referire la o eroare de procedură a guvernului.
Mai exact, este vorba despre lipsa avizului Consiliului Legislativ, obligatoriu în cazul hotărârii care a impus folosirea măștii în spații publice în starea de alertă.
„Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ”, se mai precizează în comunicatul CCR.
Decizia Curții Constituționale vine în contextul în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, oricum anunțase eliminarea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise și renunțarea la restricții.