Secția specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, înființată cu surle și trâmbițe pe vremea când Liviu Dragnea încă avea un cuvânt de spus în „facerea și desfacerea” legilor din România, este pe cale de a fi desființată.
Această secție specială s-a vrut a fi un fel de DNA care cercetează magistrați, motivul oficial al înființării sale fiind explicat prin faptul că „judecătorii și procurorii nu pot judeca în mod corect din teamă că, dacă vor da decizii contra acuzațiilor DNA, se vor alege, la rândul lor, cu dosar penal”.
Așa a apărut SIIJ. Însă, această secție mult prea specială pentru a-și asuma dosare importante s-a dovedit a fi doar o gaură neagră în bugetul României, reușind „performanța” de a se „lăuda” cu UN SINGUR RECHIZITORIU într-un an. Și acela nesemnificativ.
Desființarea SIIJ și predarea „Cezarului” ce e al lui, adică DNA-ului, care se ocupase și înainte de dosarele cu magistrați, a fost una dintre promisiunile liberalilor în campania electorală, dar neagreată de PSD.
Ulterior, desființarea SIIJ a devenit și una dintre condițiile prevăzute în PNRR pentru accesarea fondurilor europene alocate țărilor UE în vederea redresării economiei afectate de pandemie.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției a trecut la treabă și a elaborat un proiect legislativ pentru desființarea SIIJ, care a fost dezbătut în Parlamentul României, săptămâna trecută.
Din acest punct, procedurile s-au derulat rapid.
Marți, 22 februarie 2022, proiectul desființării SIIJ a fost adoptat de Camera Deputaților, urmând să intre în dezbaterea la Sebatului, for decizional în acest caz.
„PNL respectă.termenul asumat în coaliție și stabilit în programul de guvernare, respectiv finalul lunii martie, pentru desființarea secției”, a declarat deputatul liberal Ică Florică Calotă, unul dintre parlamentarii teleormăneni care au votat ieri pentru desființarea SIIJ.
Dosarele care „zăceau” în sertarele procurorilor de la Secția specială vor fi redistribuire și instrumentate de 42 de procurori, 12 de la secția de urmărire penală a Parchetului General și 30 de la Parchetele Curților de Apel, într-un nou sistem construit pe modelul de funcționare a Parchetului European.
Deputat PNL Teleorman, Ică Florică Calotă: „Pescarii şi domeniul acvaculturii pot primi sprijin de la Comisia Europeană”
Soția frizerului de la salonul Beauty Concept Alexandria, de care s-au plâns mai multe cliente că le-a făcut praf părul, răspunde acuzațiilor : „După decolorare, sunt normale bubițele pe scalp”
Accident mortal în Teleorman! O șoferiță începătoare a murit pe loc/FOTO
Senatorul Eugen Pîrvulescu, împotriva impozitului progresiv și a introducerii de noi taxe pentru populație!
Dan Cristescu, senator de Teleorman: „Pensiile nu puteau fi înghețate pe 48 de ani, în condițiile creșterii explozive de prețuri la energie și alimente”
Răsturnare de situație în cazul accidentului din luna martie, în care un TIR a lovit un autoturism la Drăganesti Vlașca! Șoferul TIR-ului pare că nu a vrut să evite impactul/VIDEO
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |