Connect with us

Știri

S-a facut dreptate! Valabilitatea certificatelor de handicap pentru persoanele cu amputații va fi permanentă.

Publicat

de

În România, până de curând, o aberație legislativă punea pe drumuri oameni cu un grad de handicap care niciodată nu s-ar fi putut schimba.

Este vorba despre infirmitate permanentă, handicap pentru care oamenii, și așa bătuți de soartă, erau nevoiți să se prezinte la COMISIE pentru a se constata dacă le-a crescut cumva mâna sau piciorul, de la ultima evaluare încoace.
După ani întregi de proceduri jenante care trebuiau respectare, absurdul legislativ a fost modificat.
Anunțul a fost făcut de senatorul PSD Teleorman, Dan Cristescu, într-o postare pe pagina sa de facebook.

„Miniștrii PSD ai Muncii și ai Sănătății au pus capăt chinului la care erau supuse inutil persoanele cu handicap permanent (ex. amputații) pentru a-și reînnoi certificatele de handicap. Nu mai e necesar să meargă periodic la centrele de evaluare. Odată obținut certificatul, valabilitatea este permanentă.
Astfel, persoanele cu amputații nu vor mai fi nevoite să meargă, periodic, la comisiile de evaluare, pentru prelungirea certificatelor de handicap. Această prevedere se aplică inclusiv persoanelor cu amputații unilaterale, în condițiile în care, până în prezent, prevederea era valabilă doar în cazul persoanelor cu amputații bilaterale.
Totodată, noul Ordin permite încadrarea în grad de handicap a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut, iar prevederea se aplică și persoanelor care au căpătat această afecțiune ca urmare a infectării cu virusul COVID-19, a anunțat Cristescu.
Senatorul de Teleorman susține că există multe alte situați similare care necesită corectare, motiv pentru care va discuta personal cu ministrul Muncii, Marius Budăi, în vederea identificării unor soluții în cel mai scurt timp.