Despre explozia prețurilor la asigurările RCA nu mai sunt multe de spus. Toată lumea deja s-a confruntat cu noile tarife nejustificat de mari.
Iar pentru că acest tip de asigurare este obligatoriu pentru oricine circulă cu un autovehicul, există doar două variante: ori plătești, ori nu circuli.
Pentru români este din ce în ce mai greu să facă față tuturor scumpirilor, iar problema pare că a fost abandonată, după ce toată atenția publică s-a concentrat pe războiul din Ucraina și pe problemele economice generate de această situație.
Aflăm, totuși, ca unul dintre parlamentarii care s-au axat pe această problemă încă de la început continuă ce a început.
După ce a cerut de la tribuna Parlamentului explicații, conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, instituție care ar trebui să protejeze cetățenii de practici incorecte, abuzive sau frauduloase ale companiilor de asigurări, a fost audiată în comisiile reunite de Buget Finanțe.
„Ieri, am audiat în comisiile reunite de Buget Finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, conducerea Autorității de Supraveghere Financiară.
Tema principala a fost: Evoluția pieței asigurărilor, situația companiilor de asigurări, tarifele practicate la RCA, măsurile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit competențelor ce le revin.
Conducerea ASF a prezentat ca soluție pentru reducerea prețurilor RCA – plafonarea tarifelor în tandem cu crearea unui asigurator de stat.
Urmare audierii au fost stabilite următoarele:
– În perioada următoare ASF trebuie să prezinte proiectul de act normativ în care să precizeze nivelul plafoanelor RCA, proiectul trebuie transmis către Ministerul de Finanțe și Guvern în vederea elaborării.
– Prezentarea unui raport de către ASF cu măsurile aplicate în 2021- potrivit competențelor ce le revin”, a anunțat senatorul Cristescu.