Știri

În Teleorman nu mai sunt locuri pentru eliberarea pașapoartelor până în luna Mai/FOTO

Publicat

de

Panica pare că a cuprins România în aproape orice domeniu.
Sunt cozi la bănci pentru că oamenii își retrag economiile, casele de schimb valutar au crescut prețul pentru euro și dolar, având în vedere că nu reușesc să mai facă față cererilor, iar benzinăriile au fost luate cu asalt.
Nici Serviciul Pașapoarte nu a scăpat de aglomerație.

În Teleorman, în urma unei simulări pentru o programare în vederea eliberării pașaportului simplu electronic, am constatat că nu mai sunt locuri libere până în luna Mai, pe 8.
Războiul din Ucraina deja și-a pus amprenta asupra țării noastre, iar românii par că se pregătesc intens pentru plecare intempestivă, dacă „se strică treaba”, așa cum afirmă mulți dintre ei.

1 Comment
Exit mobile version