Bătaie de joc și sfidare la adresa bunului simț și al sănătății publice! Așa poate fi numit gestul Primăriei Alexandria, care, după ce a refuzat să participe la acțiunea de ecologizare organizată de prefectul Haralambie Epure, din orgolii politice, a trimis un tractor să arunce deșeuri din construcții, exact în locul în care zeci de voluntari munceau, în acel moment, pentru a curăța locul.
Ca să înțelegeți mai bine, vom descrie, pe scurt, cum s-a ajuns aici.
În 2021, senatorul liberal Eugen Pîrvulescu a inițiat o campanie de ecologizare, denumită „Teleorman, județ curat„, în cadrul căreia toate primăriile din județ au fost invitate să facă front comun împotriva deșeurilor aruncate la întâmplare, în cam toate zonele.
Cei mai mulți s-au alăturat acestei acțiuni, chiar și primarii PSD, pentru că ideea era una bună și aducea numai beneficii, din toate punctele de vedere.
Primăria Alexandria a refuzat să se implice în această campanie, sub pretextul că „se descurcă singură cu ecologizarea”, deși, dacă ne uităm în jurul nostru, numai ecologizare nu vedem prin oraș, de la mizeria din Piața Centrală, până la groapa de gunoi ilegală, situată la intrare în Alexandria, raiul șobolanilor și al bacteriilor de tot felul.
Anul acesta, prefectul de Teleorman, Haralambie Epure, a fost cel care a continuat campania de ecologizare și a făcut apel la toate primăriile de județ.
Ca și anul trecut, Primăria Alexandria a refuzat să participe, însă, de această dată, nu s-a oprit aici.
Într-o sfidare totală față de orice normă de bun simț, Primăria Alexandria trimite un tractor cu deșeuri, pe care tractoristul le basculează exact în zona în care prefectul și voluntarii făceau curățenie.
Manevra a fost observată de toți cei care munceau, privind consternați cum cineva își bate joc de curățenia lor, pe față.
Tractoristul a fost luat la întrebări chiar de prefect, însă omul s-a apărat și a susținut că „l-a trimis de la primărie”.
Tupeul, nesimțirea, sfidarea și prosteala au ajuns la cote maxime și îngrijorătoare în municipiul reședință al județului Teleorman, însă gestul de astăzi este greu de descris, chiar și atunci când vine vorba despre „gruparea” din Primăria Alexandria.
Pare că trăim într-un film prost regizat, sub dictatură locală, unde nu mai există nici un instrument care să oprească dominația unui primar care acționează ca și cum ar urmări să facă din acest oraș o societate comercială, pe care să o patroneze singur, în timp ce restul lumii se supune, fără comentarii, ideilor sale.
Cam așa funcționează lucrurile în Teleorman, atunci când cineva are o idee bună sau încearcă să organizeze acțiuni sănătoase.
Cei care se implică, contrar voinței „conducătorului iubit”, sunt batjocoriți de administrația publică, blamați, ironizați și boicotați, dacă acțiunile lor nu coincid cu interesele de partid care au pus Teleormanul pe harta Europei, ca exemplu negativ.
Mai mult decât atât, cu un tupeu greu de caracterizat în cuvinte cunoscute, primarul Victor Drăgușin, într-o postare pe pagina sa de facebook, ironizează acțiunea prefectului și scrie, practic, că Alexandria nu prea are nevoie de curățenie, pentru că strălucește, prin grija administrației publice locale.
Curat murdar, coane Drăgușin!
O fată de 15 ani bătută pe stradă, în plină zi, de fostul iubit! Agresorul este liber/VIDEO
Trei victime și o mașină distrusă! Șoferul a adormit la volan/FOTO
Avertisment ISU! Județul Teleorman sub COD GALBEN! Averse torențiale și descărcări electrice!
Spectacol retro în Alexandria!Autoturismele de colecție au facut senzație/VIDEO
Apaserv a făcut praf străzile din Alexandria! După ce a”rezolvat” defecțiuni, tot orașul este plin de șanțuri/FOTO
Primarul Piedone, mesaj impresionant după aflarea sentinței de condamnare la patru ani de închisoare: „M-au luat nevinovat! Rămâneți cu bine, oameni buni”
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |