Sărbători pascale cu ghinion pentru doi soți care se îndreptau spre localitatea Ștefan cel Mare, județul Argeș, din cauza confuziei care s-a creat într-o intersecție situată la ieșire din județul Teleorman, în apropiere de localitatea Poeni.
În intersecția respectivă, situată în localitatea Șelaru, judetul Dimbovița, foarte mulți șofer au tendința să confunde drumul cu prioritate, considerând că cel drept, dinspre Poeni spre Ștefan cel Mare, este cel care permite trecerea, însă prioritatea în acea intersecție aparține celor care virează spre Găești.
Așa s-a întâmplat și în acest caz.
Șoferul care se îndrepta spre Ștefan cel Mare nu a acordat prioritate celui care venea dinspre Găești, iar impactul a fost inevitabil și cu urmări grave.
Soția conducătorului auto, care, la prima vedere, ar fi vinovat de producerea accidentului, a rămas încarcerată.
A fost scoasă de pompieri din mașina făcută praf și transportată de urgență la spital.
Încă doi tineri, care se aflau în cealaltă mașină, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La spital a ajuns și soțul victimei încarcerate, dar cu răni mai ușoare.
