Connect with us

Știri

Bâlciul din Alexandria devine focar de infecție! Nici un coș de gunoi pentru comercianți și cetățeni/VIDEO

Publicat

de

După doi ani în care pandemia nu a permis organizarea bâlciurilor și a altor evenimente similare, normalitatea pare să se instaleze, cu tot cu nesimțire și indolență specifică.

Nimic nu pare să se fi schimbat, de îmbunătățit, nici atât.
În municipiul Alexandria, județul Teleorman, autoritățile locale au organizat, din nou, tradiționalul bâlci de Rusalii.
Locul este același, taxele mai mari decât în anii precedenți. De sănătătatea consumatorilor, însă, nimeni nu mai ține cont, iar distracția, micii și berea sunt amestecate cu gunoi menajer și noroi, peste tot în zonă.
Așa cum s-a mai întâmplat în astfel se situații, toată lumea are tendința să dea vina pe oameni, indiferent dacă sunt clienți sau comercianți.
La o privire mai atentă, însă, observăm cu stupoare că în bâlci NU EXISTĂ COȘURI DE GUNOI.
Această obligație ar fi trebuit să revină autorităților, iar sănătatea publică, după ce doi ani a oprit micile afaceri,pe motiv că este mai importantă, pare să nu mai existe pe lista de interese a instituțiilor publice.
Comercianții se plâng că pentru taxele plătite nu primesc mare lucru, iar când vine vorba de deșeuri spun că se descurcă cu ce au la îndemână. Aduc saci menajeri de acasă și, atât cât se poate, încearcă să mențină curată zona: „fără sprijinul organizatorilor e greu, nu avem decât o pubela mare la intrare în bâlci, este greu să mergem până acolo pentru fiecare ambalaj. Ne descurcăm cum putem”, susține un comerciant care a strâns nu mai puțin de șase saci menajeri cu deșeuri, lângă taraba cu mâncare, în mai puțin de două ore.
Pentru că nu există organizare și locuri special amenajate pentru gunoi, resturile de orice fel sunt aruncate la întâmplare, în spații improvizate pe moment sau pe chiar pe iarbă.