Publicat
pe datade
de către
Total ImpactDespre partea „nepromovată” de autoritățile locale a municipiului Alexandria, reședința județului Teleorman, doar presa locală mai relatează, din când în când.
În rest, dacă ar fi să descriem părerile generale ale celor care ajung în vizită, după mulți ani, nu s-a schimbat mare lucru. Nu pentru cetățeni. În schimb, au apărut o serie de societăți pe lângă Primăria Alexandria care înghit sume colosale de bani din bugetul local, deși sunt complet ineficiente.
Cei mai mulți tineri își doresc să plece cât mai repede din acest loc fără viitor, căpușat politic de PSD, iar șansa de a reveni la normalitate scade cu fiecare tur de alegeri locale, pentru că aparatul de partid premiat din bani publici devine din ce în ce mai puternic.
Așa se face că, în orașul fără pretenții și fără reacții cu privire la sfidarea zilnică a decidenților locali, nu se mai păstrează nici măcar aparențele.
De exemplu, după bătaia de joc din bâlci, unde coșurile de gunoi au lipsit cu desăvârșire, dar oamenii erau considerați „nesimtiți” dacă nu puneau gunoiul în… geantă, observăm că nesimțirea continuă, în mod cotidian, sub altă formă.
În Piața Peco, pubelele dau pe afară, dar „aparținătorii” Primăriei Alexandria, cea care controlează toate serviciile publice locale, nu se deranjează să răspundă solicitărilor cetățenilor.
Mai multe persoane care locuiesc în zonă se plâng că pubelele sunt pline, au început să miroasă urât, iar doi șobolani și-au făcut deja apariția.
Oamenii spun că au sesizat autoritățile locale, însă tot ei au fost luați la rost.
Dealtfel, nici nu e de mirare că s-a întâmplat așa, având în vedere că însuși primarul Victor Drăgușin, într-o postare publică, a jignit cetățenii, acuzându-i că au aruncat gunoiul lângă tomberoane, deși nu era deloc așa, ci pur și simplu au lăsat sacii jos, pentru că totul era plin până la refuz.
Nici instituțiile statului conduse de oamenii PSD-ului nu se mai deranjează să ia măsuri, pentru că nimeni nu le trage la răspundere dacă nu își fac treaba.
De exemplu, celebra anonimă denumită Garda de Mediu Teleorman, condusă acum de unul dintre fanii partidului roșu, nu știe niciodată nimic. Sau nu se vede că ar ști ceva despre ceea ce se întâmplă în județ, atunci când vine vorba despre „ai lor”.
Mai mult, abuzul în serviciu aproape că „țipă” prin birourile instituției, când sunt aplicate sanctiuni: avertismente și sume infime pentru primari PSD, apocalipsă financiară pentru primari PNL, deși, în unele cazuri, la capitolul deșeuri depozitate ilegal, pesediștii sunt campioni.
Dublă măsură, am putea spune, având în vedere ultimele prestații marca „Garda de Mediu”.
Așteptăm cu interes, în acest caz, o reacție din partea instituției sau măcar o reacție din partea autorităților județene care ar trebui să verifice modul în care organe de control, precum Garda de Mediu, înțeleg să aplice legea.
Nicușor Dan umilește liberalii la masa lor! Vrea susținere, dar pe furiș! Virgil Popescu, fost ministru al energiei: “Avem nevoie să ieșiți cu un mesaj pentru primari”
Valul suveranist a inundat Teleormanul! Primari din județ amenințați de cetățeni că nu-i mai votează nici pe ei dacă nu-i lasă în pace!
Scandal la o secție de votare din Buzescu! Jandarm agresat pentru că ar fi „încurcat” socotelile cu urna mobilă!
Cornel Gogan, primarul orașului Videle: „Vom avea o cursă regulată către Mănăstirea Pantocrator”
Suveranistul Serbiei, la mănăstire în Teleorman! A băgat capul in toate pozele, a ținut de mână două măicuțe și s-a Pontat la evenimentul de la Pantocrator!
George Simion, către românii din Diaspora: Țara noastră nu e întreagă fără voi. A venit momentul renașterii!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |