A fost un adevărat carnagiu în Teleorman pe DE 70, șoseaua care leagă Alexandria de capitala României, după ce un autoturism s-a izbit violent cu un TIR.
Accidentul s-a produs luni dimineață, între localitățile Văceni și Vitănești.
În mașina distrusă se afla o familie din Zimnicea, soțul, care conducea autoturismul, soția acestuia, o femeie de 38 ani, și cei trei copii ai lor. Cel mai mic avea numai 4 ani.
„În data de 25 iulie a.c., pe DN 6, între localitățile Văceni și Vitănești, a avut loc un accident rutier grav.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 , din direcția de deplasare municipiul București către Alexandria, la km 72 ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus .
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani și 3 copii minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea.
În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, anunță IPJ Teleorman.