Încă un accident sa produs în municipiul Alexandria, județul Teleorman, din cauza neacordării de prioritate.
Un taximetrist, o șoferiță și cei doi copii ai ei au ajuns la spital, după impactul dintre două autoturisme, unul dintre ele taximetru.
Accidentul sa produs în intersecția străzii Negru Vodă cu strada HCC.
Potrivit martorilor, șoferița care circulă dinspre strada HCC nu ar fi oprit la Stop și autoturismul pe care îl conducea a fost izbit în partea dreaptă a autoturismului taxi care circula pe strada Negru Vodă, drum cu prioritate.
În urma impactului, toți cei care se află în cele două mașini au ajuns la spital.
În mașina femeii care nu a oprit la Stop se află și cei doi copii ai ei, unul de aproximativ doi ani, care a fost lovit în zona capului.