Connect with us

Evenimente

Alt accident mortal în Teleorman! Mașina Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman s-a făcut praf! Șoferul a murit, o angajată și fiica ei minoră sunt în stare gravă/FOTO

Publicat

de

Un bărbat a murit și alte trei persoane au fost rănite, în urma unui nou accident rutier grav care a avut loc Teleorman, de această dată pe DN 51A, între localitățile Zimnicea și Fîntînele.

Un autoturism Dacia Duster al Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman s-a izbit violent de un TIR care circula din sens opus, luni după amiază, în jurul orei 13.00.
Impactul a fost atât de puternic încât din Duster nu a mai rămas aproape nimic.
Cei doi angajați ai APM Teleorman se aflau în timpul serviciului, iar în autoturism se afla și fiica minoră a funcționarei de la APM, în vârstă de 11 ani.
Toți trei au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la ISU Teleorman pentru a fi eliberați din mașina distrusă.
Șoferul, Nicolae Șerban, a fost găsit în stop cardiorespirator de către echipajele de intervenție. A fost resuscitat zeci de minute, însă, într-un final, cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul.
Nicolae Serban avea 46 de ani.
Cealaltă angajată și fetița ei de 11 ani au fost transportate în stare gravă la Spitalul Județean din Alexandria, cu multiple traumatisme.
După investigații, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din București, intubat.

La spital a ajuns și soferul autotrenului, însă acesta nu a fost rănit grav. Bărbatul acuza dureri de spate și a fost transportat la UPU Alexsndria pentru investigații medicale amănunțite.

În paralel cu cercetările polițiștilor privind accidentul rutier, Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman va demara o anchetă, având în vedere că cei doi angajați ai APM Teleorman se aflau în timpul serviciului.