Connect with us

Știri

Sectetar de stat al PSD Teleorman, urmărit penal pentru manevre cu fonduri europene! Noul „client” al DNA este fiul lui Mircea Dumitrescu, administratorul CJ Teleorman!

Publicat

de

Nici nu s-a uscat bine tușul pe hotărârea de achitare în dosarul Belina a lui Mircea Dumitrescu, administratorul Consiliului Județean Teleorman, că problemele penale au reapărut, de această dată în…familie.

Dan Dumitrescu, fiul pesedistului care administrează de mulți ani instituția ce împarte banii publici ai județului nostru, este urmărit penal, începând de ieri, pentru trafic de influență în formă continuată.
Deși este mai puțin cunoscut în Teleorman decât tatăl său, Dan Dumitrescu a reușit să obțină funcții politice la nivel înalt, grație partidului pe care Mircea Dumitrescu l-a servit fidel, uneori chiar până la limita penalului, în special în perioada de glorie a lui Liviu Dragnea.
După ce a fost consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Dan Dumitrescu a ajuns chiar el Secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, o funcție politică în care a fost numit de PSD Teleorman, ca urmare a împărțirii scaunelor prin diferite ministere, conform negocierilor purtate în coaliția de guvernare care conduce România.
Decizia de investire a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă în ianuarie 2022, iar Dan Dumitescu, economist de profesie, a reușit să treacă la „next level”.
Din păcate pentru el, nu a avut ocazia să se bucure nici măcar un an de noua poziție influentă. Un om de afaceri, partener de manevre, l-a turnat procurorilor DNA, care au demarat o anchetă în urma căreia au concluzionat că există suficiente probe la dosar în baza cărora pot începe urmărirea penală față de actualul Secretar de stat, Dan Dumitrescu, până ieri doar suspect în cauza respectivă.

Comunicat de presă al DNA!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
DUMITRESCU DAN, la data faptelor consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, în prezent Secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reținut comiterea unei infracțiunii de trafic de influență în formă continuată,
doi oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise sub forma autoratului și a complicității.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. În perioada februarie – august 2016, suspectul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei.
Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.
2. În perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în prezenta cauză, în contextul în care a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene.
În schimbul câștigării licitațiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.
De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.