Connect with us

Politică

Adio dar rămân cu tine! Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Florescu, pierde funcția, dar primește alta!

Publicat

de

Săptămâna trecută, liberalii teleormăneni au votat retragerea sprijinului politic pentru funcția de vicepreședinte al CJ Teleorman în cazul lui Adrian Florescu. Motivul oficial a fost activitatea politicianului din ultimii doi ani, care l-a plasat, mai degrabă, în aripa social-democrată, decât în cea liberală, deși se afla în această funcție prin votul celor de la PNL Teleorman, care l-au ales să îi reprezinte.

Potrivit legii, funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean sunt politice, în funcție de rezultatul obținut la alegerile locale, iar persoanele nominalizate pentru ocuparea lor sunt exclusiv propunerea partidului căruia îi revin.
Mai multe acțiuni ale vicepreședintelui CJ Teleorman i-a nemulțumit pe colegii de partid, însă liberalii refuză sa vorbească public despre toate aspectele.
Chiar și Florescu recunoaște ca viziunea lui este diferită de cea a partidului, însă acest aspect, cel mai probabil, l-a descoperit abia după un an de la instalarea sa pe scaunul de vice al CJ Teleorman.
Cert este că liberalii nu îl mai doresc în aceasta funcție, însă, în compensație, i se oferă o altă funcție politică, fie la nivel județean, fie la nivel central.
Adrian Florescu a obținut, de-a lungul timpului, mai multe poziții importante în aparatul de stat, cu sprijinul partidelor din care a făcut parte, în special cele legate de numele președintelui Traian Băsescu: PDL și PMP.
A fost chiar și deputat de Teleorman, la un moment dat, iar în 2020 a decis să părăsească PMP, tot în urma unor diferențe de…viziune.
Liberalii așteptă demisia lui Adrian Florescu din funcția de vicepreședinte al CJ Teleorman, însă există voci care susțin că politicianul s-ar agăța de acest scaun și s-ar alătura celor de la PSD.
Greu de crezut, având în vedere că, totuși, Florescu este un politician destul de orgolios și tranșant, iar cariera sa a fost construită pe o campanie anti PSD, inclusiv la ultimele alegeri.
Vicepreședintele CJ Teleorman nu este sau, mai bine spus, nu era genul care să se ghideze după principiul „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, și cel mai probabi va părăsi funcția cu demnitatea care l-a consacrat, urmând să aleagă o altă funcție care să îl reprezinte cu adevărat.