Publicat
pe datade
de către
Total ImpactNu mai este un secret pentru nimeni faptul că municipiul Alexandria, reședința județului Teleorman, a devenit un fel de feudă controlată de oamenii politici ai PSD, dintotdeauna.
Legea este aplicată discreționar și este interpretată în funcție de interese, pile și cumetrii de către autoritățile locale, pentru că oamenii au dat șansa, prin votul lor sau lipsa acestuia, unui grup bine organizat, ca să nu îl numim grupare, să formeze un aparat politic bine la pus la punct și greu de….destructurat.
Dovadă stau zecile de dezvăluiri ale consilierului local Gabriel Bulumac, documentate, singurul care a adus în atenția publică matrapazlâcurile și manevrele ilegale sau limita legii ale decidenților locali și ale apropiaților acestora.
Nu este greu să-i observi în Alexandria pe cei cu pile la primărie. Au firme, abuzează ilegal de spațiul verde sau construiesc fără autorizație, pe înțelegere verbală, cu promisiunea că nimeni nu îi va deranja, iar dacă cineva sesizează oficial, se deplasează cei de la Poliția Locală și fac în așa fel încât „să fie bine” pentru toată lumea.
Un exemplu concret este amplasarea unui panou publicitar pe spațiul verde al unei parcări, care nu a fost observat de vigilenții locali decât în urma unei sesizări, deși este amplasat pe o stradă principală (strada București) are dimensiuni mari și este construit din bucăți de lemn înfipte în pământ și legate cu sârmă. O improvizație periculoasă, trecută cu vederea intenționat, pentru că cel că se ocupă de afacere a primit accept verbal de la primărie, conform propriilor afirmații.
Mai mult, reprezentantul firmei se laudă că a primit asigurari de la „cineva din primărie” că i se vor da toate avizele, deși acolo este o parcare publică și improvizația a fost „înfiptă” în spațiul verde, obstrucționând vizibilitatea altor magazine și punând în pericol mașinile parcate.
În urma unei sesizări, polițiștii locali au venit, pentru că nu au avut încotro, să aplice măsurile legale. Asta după ce s-au prefăcut că nu găsesc locul cu pricina, deși ilegalitatea se vede din…avion.
Ei bine, sancțiunile aplicate sunt pur și simplu o sfidare la adresa cetățenilor și agenților comerciali din tot orașul, pentru că firma respectivă, cu pile la primărie, a primit un termen colosal în vederea ridicării panoului publicitar improvizat amplasat pe spațiul verde: ȘASE LUNI, în condițiile în care a durat doar câteva ore montarea acestuia.
Așadar, dacă ai pile la primărie, în Alexandria poți amplasa ilegal, timp de o jumătate de an, pe spațiul verde, panouri publicitare, chioșcuri, tonete sau orice ai chef.
Important este să nu fii o bătrână care vinde verdeață la coltul străzii, pentru că în aceste cazuri legea se aplică diferit și „ca la carte”.
Revoltă într-un sat din Teleorman! Preotul vrea să plece, sătenii dau vina pe fosta preoteasă: „Nu vrea să plece, e forțat de ea”
Curse regulate de transport public spre și dinspre București, în premieră pentru locuitorii din Scurtu Mare! Autoritățile locale sunt în discuții cu transportatorii și pentru satele aparținătoare!
Plecări de lux la CCR! 180.000 de lei cadou pentru fiecare judecător la final de mandat și mulți nervi pentru că “a aflat presa”
Deputatul teleormănean Mădălin Borș, mai puține vorbe, mai multă implicare! Ultimele modificări ale Planului de Guvernare pentru Energie!
Deputatul de Teleorman Mădălin Borș, proiect de lege pentru securitatea cibernetică a României!
Comuna Scurtu Mare revine la viață, după mai mulți ani de stagnare! Investiții, normalitate și divertisment, în ordinea corectă!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |