Șirul evenimentelor rutiere continuă în Teleorman, județul care a „reușit”, în ultima perioadă, să ajungă în topul celor „cu risc ridicat de accidente”, la nivel național.
Un apel la 112 anunța, sâmbătă dimineață, faptul că pe DE 70, cunoscut ca „drumul morții” din cauza numărului mare de accidente rutiere grave, mașină s-a răsturnat pe câmp, la intrare în localitatea Văceni.
Potrivit martorilor, autoturismul Fiat, în care se aflau trei persoane, soț, soție și un copil minor, circula pe noua jumătate de bandă a drumului, aflată încă în lucru, moment în care o autoutilitară cu număr de Dolj ar fi trecut brusc pe aceeași jumătate de bandă, pentru a face loc unui Logan care tocmai îl depășea.
Pntru a evita impactul, șoferul autoturismului Fiat a tras de volan, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma evenimentului rutier, soția conducătorului auto, pasageră pe scaunul din dreapta, a fost rănită, însă, din fericire, nu foarte grav.