Connect with us

Știri

A fost viol, dar nu prea! O elevă de clasa a treia din Mârzănești a acuzat un coleg de agresiune sexuală în toaleta școlii!

Publicat

de

Un apel la 112 a alertat autoritățile județene, iar mai multe instituții au demarat o anchetă, sâmbătâ, după ce părinții unei fetițe de 9 ani, elevă in clasa a treia, au anunțat că micuța a fost violată în toaleta școlii.

Totul s-ar fi întâmplat cu câteva zile înainte de apel, la Școala Gimnazială nr.1 din comuna Mârzănești, județul Teleorman, iar „violatorul” ar fi fost un coleg de clasă, cam de aceeași vârstă.
Poliția, Protecția Copilului, Medicina Legală și Inspectoratul Școlar au început imediat cercetările cu privire la cele sesizate, având in vedere că gravitatea presupusei fapte era amplificată și de locul în care s-ar fi petrecut: școala în care învățau cei doi copii.
Primul pas în astfel de cazuri este investigația medicală, care a stabilit cu certitudine ca fetița nu a fost violată.
Apoi, au început cercetările, audierile și tot protocolul standard în astfel de cazuri, însă fapta tot nu s-a conturat.
În paralel, Inspectoratul Școlar Județean a demarat propria anchetă. A fost constituită o comisie, care s-a deplasat la școala din Mârzănesti, unde se presupune că ar fi avut loc fapta, însă în urma verificărilor s-a ajuns la aceeași concluzie: NU SE CONFIRMĂ.
Finalul acestei povesti este unul previzibil, băiețelul de 9 ani nu este un „violator”, iar fetița, fizic vorbind, este…intactă.
În comună, cu privire la acest caz, părerile sunt împărțite, însă cei mai mulți susțin că familia presupusei victime, aflată vesnic in conflict cu familia presupusului agresor, din diverse motive, ar fi avut drept scop obținerea unei sume de bani de la familia băiatului, care, oricum, nu ar fi avut de unde să plătească, pentru că nu are o situație materiala bună.