Connect with us

Știri

Viteză record pe DN52, Alexandria-Turnu Măgurele! Un șofer „a dat în radar” cu 127/h peste viteza legală!

Publicat

de

Un tânăr de 19 ani din Turnu Măgurele a bătut recordul la viteză, vineri seară, pe drumul care leagă municipiul Alexandria de Turnu Măgurele, DN52, județul Teleorman.

Acest tronson de drum, pe care accidentele s-au ținut lanț în ultima perioadă, o parte dintre ele cu urmări tragice, a fost programat pentru reabilitare totală, de curând, tocmai din cauza stării execrabile în care se află, inclusiv denivelări periculoase care pot duce ușor la pierderea controlului direcției, în special când se circulă cu viteză.
Tânărul vitezoman „a dat în radar” între localitățile Turnu Măgurele și Crângu, iar aparatul a indicat o viteză de 197km/h, cu 127 km/h mai mult decât viteză legală permisă pe acel tronson de drum.
Cu privire la acest caz, IPJ Teleorman a comunicat măsurile legale:
Bărbatul a fost sancționat contravențional, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 120 de zile”.