Accidentele rutiere, mai ales cele în care sunt implicați tineri din Teleorman, s-au înmulțit în ultima perioadă. Îngrijorător de mult.
Polițiștii fac tot felul de acțiuni organizate, însă, că să fim corectî, unele dintre acestea, mai ales cele organizate de la „Centru” , par mai degrabă menirte să dea bine în statistici, decât să își atingă scopul preventiv. Mult mai bine se acționează pe linie de prevenire, cel puțin în Teleorman, atunci când polițiștii de aici sunt lăsați sa se organizeze singuri.
Sâmbătă dimineață, o minoră de 16 ani a ajuns la spital cu răni la nivelul capului, după ce șoferul mașinii în care se afla, un tânăr de 25 ani, a ajuns cu autoturismul în zidul unei case.
S-a întâmplat în jurul orei 8.00, în localitatea Viișoara, pe drumul judetean care leagă comuna Furculesti de orașul Zimnicea.
Șoferul a pierdut la un moment dat controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit cu mașina într-o clădire de marginea drumului.
Aparatul alcooltest a indicat și o posibilă cauză care ar fi putut contribui la producerea accidentului: o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, semn că reflexele șoferului erau mult diminuate, având în vedere că venea după o noapte albă.
Potrivit martorilor, tânărul le-a spus polițiștilor că a băut până dimineață, iar acum doar se plimba cu mașina.
În urma impactului, ambii tineri au fost răniți, însă fata de 16 ani a ajuns la UPU Alexandria. Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a refuzat meargă la spital pentru investigații suplimentare.