Connect with us

Politică

Senator Eugen Pîrvulescu: „16 localități din Teleorman primesc finanțare prin PNRR”

Publicat

de

Ministerul Dezvoltării finanțează noi investiții, în 16 localități din Teleorman, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectele finanțate au o valoare totală de 18.400.000 lei și au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componenta 10 din PNRR, Fondul Local.

Comunele din Teleorman se dezvoltă, începând de la eficientizarea energetică, până la reabilitarea unităților de învățământ, iar Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o susținere financiară substanțială în acest context.
Desigur, în mediul rural vorbim și de alte proiecte finanțate prin programe diferite, dar și cu fonduri europene, investiții pe care le voi prezenta, punctual, pe măsură ce vor fi realizate.
În continuare sunt alături de autoritățile publice locale și le asigur de toată susținerea mea în demersurile realizate pentru dezvoltarea comunităților din Teleorman” a anunțat senatorul Eugen Pîrvulescu, președinte al PNL Teleorman.