Connect with us

Politică

Instituțiile publice sunt obligate să pună la dispoziția cetățenilor modele de formulare și cereri pentru serviciile prestate!

Publicat

de

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu 241 voturi pentru și 13 abțineri, propunerea legislativă inițiată de Maria Stoian, deputat PNL Teleorman, împreună cu alți deputați liberali, privind modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 pentru stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Actul normativ își propune instituirea obligației de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.
Această reglementare se adresează tuturor instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.
Inițiativa noastră legislativă are ca scop direct eficientizarea prestării serviciilor publice, reducerea timpului petrecut în relaţia cu publicul, precum și respectarea principiului accesibilităţii serviciilor publice.
De asemenea, noua lege mai stipulează în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice care solicită copii, în format fizic, pe hârtie, pentru diferite acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
În opinia mea și a celorlalți inițiatori, este firesc ca autoritatea publică să asigure întreaga infrastructură necesară completării şi depunerii cererilor şi formularelor de care tot autoritatea condiţionează prestarea unui serviciu public.
Nu în ultimul rând, actul normativ va extinde aplicabilitatea celor două măsuri nou instituite şi în sarcina persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Astfel se garantează aceste facilităţi pentru toată sfera serviciilor publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local, prestate de stat sau operatori privaţi.
Legea este absolut necesară în această perioadă de modernizare și reformare a administrației publice centrale, mai ales că înlesnește semnificativ procedurile cetățenilor de a intra în posesia unor documente de interes public. În acest fel, oamenii vor economisi atât timp, cât și bani, în demersurile privind procurarea unor solicitări de diverse acte emise de insituțiile statului.
Consider că este în interesul tuturor ca actul administrativ să fie rapid, uşor de realizat şi fără costuri din partea cetăţenilor. Existenţa unor copii tipărite a documentelor pe care autoritățile le solicită, dar şi fotocopierea gratuită, la nevoie, a actelor solicitate, reprezintă premisele unui serviciu public de calitate, facil şi eficient.
În concluzie, am votat această propunere legislativă deoarece va ajuta substanțial cetăţenii în rezolvarea rapidă și simplistă a procedurilor administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorităţi şi instituţii”, a transmis Maria Stoian.