Connect with us

Politică

Deputat Maria Stoian: „România, un exemplu de urmat în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților naționale”

Publicat

de

Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase”, primul document internaţional care oferea o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor.

Țara noastră a reglementat acest demers internațional prin Legea nr. 247/2017, 18 decembrie fiind instituită în mod oficial „Ziua Minorităţilor Naţionale din România” ca sărbătoare naţională.
Aceasta este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.
La 30 de ani de la Declarația adoptată de ONU cu privire la drepturile minorităților, sunt convinsă că România respectă cu sfințenie toate documentele legale în materie.
De altfel, nu o dată am fost dați ca exemplu de bune practici în regiune referitor la modul pozitiv și responsabil în care respectăm privilegiile minorităților naționale, țara noastră fiind un model de multiculturalism și coeziune între toți locuitorii săi.
Consider că o parte însemnată a culturii române se datorează contribuției esențiale a minorităților naționale, din fiecare regiune, diversitatea culturală și creativă fiind un factor indiscutabil de progres pentru noi toți.
Cu ocazia sărbătorii de astăzi, urez multă sănătate, bucurii și sărbători binecuvântate minorităților din toată țara și, în special, celei bulgărească și sârbească din județul Teleorman, cu speranța că, împreună cu populația majoritară, vom avea un an mai bun și mai ferit de probleme!
La Mulți Ani!

Maria Stoian,

Deputat PNL Teleorman