Connect with us

Știri

Tupeu și sfidare! Șeful Organizației de Pensionari PSD Teleorman vrea să își platească aparatul auditiv din bani publici /FOTO

Publicat

de

Se întâmplă în capitala județului Trleorman, Alexandria, în anul 2022, când mulți dintre cetățenii orașului abia mai fac față crizelor suprapuse.

Fost consilier județean și parlamentar în anul 2020, Petre Cioabă, membru PSD cu ștate vechi în tot felul de funcții politice, se adresează șefului pe cale de partid, Victor Drăgușin -primar al Alexandriei de zeci de ani-pentru obținerea unui ajutor financiar din bani publici, in vederea achitării unor împrumuturi financiare făcute pe la diferite persoane, pentru un aparat auditiv de aproximativ 6000 lei, referat pe care edilul îl avizează POZITIV.
Astfel de solicitare nu poate fi catalogată decât ca o sfidare la adresa oamenilor care circulă zilnic, cu buzunarele din ce în ce mai goale, prin nămoalele reședinței de județ „puse la dispoziție” de firma urmaș a lui Teldrum, sub oblăduirea Primăriei Alexandria.
Pentru că nu se putea altfel, decidenții locali pesediști au pus la dispoziția consilierilor locali referatul în care este explicat acest „caz social” cu economii de zeci de mii lei în diferite instituții bancare, dar la care, probabil, nu vrea să umble ca să nu piardă dobânda.
Conform declarației sale de avere, „săracul” Petre Cioabă deține depozite bancare de peste UN MILIARD de lei și, impreună cu soția, are un venit lunar de aproximativ 6000 lei.
Cu toate acestea, șeful pensionarilor PSD vrea să își plătească aparatul auditiv din banii orașului, iar primarul nostru este de acord.
Sigur că, în acest context, referatul a ajuns și la consilierul local Gabriel Bulumac, cel ce încurcă „afacerile pesediste” din 2020 încoace. Acesta s-a arătat indignat de această sfidare pe față a cetățenilor din Alexandria care au probleme adevărate, dar nu primesc nimic de la primărie.
Oameni buni, pe masa Consiliului Local al municipiului reședință de județ-Alexandria, a ajuns un caz social de o gravitate fără precedent și am nevoie de ajutorul vostru! Președintele organizației de pensionari psd, fost consilier județean, fost deputat – Petre Cioabă- are o mare problemă, acesta și-a achiziționat aparat auditiv în valoare de 6386 de lei și dorește un ajutor din partea comunității.
Dumnealui a făcut un referat pentru a-și prezenta cazul social extrem de grav:

< Cioabă Petre, are vârsta de 76 ani, este pensionar si primeste o pensie in sumă de 3084 lei/lună. Cioabă Floarea, sotie, are vârsta de 75 ani, este pensionară si beneficiază de o pensie in sumã de 2927 lei/lună. Familia Cioabă locuieste într-un apartment compus din trei camere, proprietate personala, modest mobilat, curat întretinut. Domnul Cioaba Petre a declarat că s-a împrumutat la diferite persoane fizice, în prezent aflându-se in imposibilitatea de a-si achita datoriile catre acestia, motiv pentru care solicità acordarea unui ajutor de urgent>
Cum ar trebui să votez, oameni buni? Rog pensionarii să mă îndrume pentru acest caz social grav!„, a scris Gabriel Bulumac pe facebook.
De asemenea, consilierul opozant a publicat declarația de avere a lui Petre Cioabă, inclusiv veniturile și sumele de bani din conturile bancare pe care le deține, ocazie cu care i-a cerut pensionarului miliardar demisia de onoare.
Consider că acest comportament este inacceptabil și solicit DEMISIA de onoare (dacă are așa ceva) lui Petre Cioabă din funcția de președinte al organizației de pensionari PSD. Deși domnul Cioabă are o pensie decentă și a ocupat o poziții de deputat și de consilier județean, acesta încearcă să obțină bani de la comunitate prin intermediul unor minciuni și înșelătorii. Această atitudine nu este potrivită pentru un lider de comunitate și nu poate fi tolerată! Acest comportament este unul nedemn și inacceptabil!
Mai jos las declarația de avere completată de domnia sa în anul 2021, din care reiese că are un card la BCR cu suma de 121.500 lei și unul la CEC cu 51.300. Acesta a mai încasat indemnizație de parlamentar numai pe anul 2020 în valoare de 132.000 lei. Soția dumnealui, deși pensionară, încă lucrează la cei 75 de ani ca profesor la Școala Sanitară Postliceală de unde încasează un salariu de 33.000 lei net/an, în loc să lase locul unor profesori tineri. În plus, aceștia au pensii de aproximativ 3000 lei net fiecare, dar TOT NU LE AJUNGE! El dorește un ajutor URGENT de la Consiliul Local pentru că și-a achiziționat cu banii jos aparate auditive de peste 6.000 lei, iar actualul primar avizează pozitiv referatul. Îți vine să vomiți! Trebuie să avem grijă de resursele comunității noastre, trebuie să avem , grijă de cetățenii care au cu adevărat nevoie de ajutor, trebuie să avem grijă de tinerii orașului, trebuie să avem grijă de oraș, trebuie să avem grijă interesele comunității noastre!
NU trebuie să avem grijă de PRIVILEGIAȚII ORAȘULUI, nu trebuie să avem grijă se săracii bogați ai PSD-ului, nu trebuie să avem grijă de sugative, jigodii și căpușe! Nu trebuie să avem grija celor ce au adus orașul în mocirlă!
La Alexandria, după 33 de ani de la revoluție, încă este nevoie să strigăm:
Jos COMUNISMUL! Jos nea fane tăbăcitu, jos nea victor drăgușin și jos nea petre cioabă! Lăsați tinerii să se afirme, să muncească și să dezvolte orașul pe care l-ați scufundat! Trebuie să ne salvăm orașul din ghearele acestor hiene!” a mai scris consilierul local Gabriel Bulumac.