Dănuț, copilul care a impresionat o țară întreagă, în urmă cu cinci ani, a fost vizitat de salvatorii de la ISU Teleorman, de fiecare dată când au avut ocazia.
Băiețelul din localitatea Balta Sărată, județul Teleorman, a căzut intr-o fântână părăsită, în timp ce se juca, iar lupta pentru salvarea lui a fost atunci o adevărată luptă contra cronometru.
Starea lui se deteriora de la o oră la alta, însă pompierii de la ISU Teleorman au reușit să îl scoată la timp.
De atunci, pompierii de la ISU Teleorman, care au trăit această experiență nu doar profesional, ci și sufletește, l-au vizitat pe băiețel an de an, i-au dus daruri și l-au îmbrățișat cu căldură.
Și în acest an s-a întâmplat la fel, iar Dănuț i-a primit cu bucurie, ca de obicei.
„Vă mai amintiți de Dănuț? Noi, pompierii militari teleormăneni, cu siguranță nu o să-l uităm niciodată. El este copilul salvat din fântână acum 5 ani de zile, din localitatea Balta Sărată, un învingător al soartei de atunci, care l-a dus la aproape 18 metri sub pământ. Am reușit împreună, noi și el, să ne vedem cu bine la suprafață, după zece ore de intervenție.
Astăzi l-am vizitat din nou, așa cum o facem ori de câte ori avem prilejul, pentru a-i aduce mici surprize înainte de sărbătorile de iarnă. Deși sunt un pic timizi, Dănuț și sora sa ne-au primit cu bucurie, cu voie bună și cu inima deschisă. În ochii noștri, Dănuț va rămâne un luptător, care ne-a demonstrat că viața trebuie prețuită, că merită orice efort din partea noastră, că ajutorul trebuie oferit în mod necondiționat celor din jurul nostru”, este mesajul transmis de pompierii teleormăneni.

