Connect with us

Știri

Președintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea, achitare definitivă în dosarul Belina! Decizia strică planurile unor colegi de partid care îl voiau la pușcărie!

Publicat

de

Președintele PSD Teleorman și al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a scăpat de dosarul Belina după trei amânări ale pronunțării și câteva luni bune de emoții.

Judecătorii Curții de Apel București au decis că „fapta nu există”.
În paralel, pe surse, o parte dintre greii partidului din Teleorman sunt nevoiți să își reconfigurare traseul politic, având în vedere că, deși în față îl susțineau, sperau și chiar aveau ceva informații că Adrian Gâdea va fi condamnat, iar funcția de șef al PSD Teleorman va rămâne… vacantă.
Nu a fost să fie, în ciuda pregătirilor care se făceau în culise.
Surse din PSD Teleorman susțin că exact cei care se prezintă public ca fiind cei mai buni coechipieri ai președintelui Gâdea, sunt cei care nu îl au deloc la inimă și nu l-au avut niciodată, pentru că a fost introdus în lumea politică de Liviu Dragnea.
Însă, cum PSD reușește cu succes să țină sub tăcere orice „necaz” intern, în lumina reflectoarelor și pe ecranele telefoanelor, pentru cei ce privesc stirile sau le citesc postările, totul este cât se poate de armonios în partidul roșu.