Cel mai cercetat primar liberal din Teleorman a dat mâna cu PSD si va fi exclus din partid! Președintele pesediștilor teleormaneni nu are o problemă cu latura penală!
Primarul comunei Moșteni, Vică Tăbărana, este unul dintre cei mai vechi liberali din Teleorman. La fiecare patru ani, de aproximativ 20 de ani încoace, a reușit să obțină un scor bun la alegeri.Nu a avut niciodată un contracandidat serios, până la ultimul scrutin, când un rival politic, de la USR, i-a stricat liniștea construită în zeci de ani de mandat.
După confruntarea electorală din 2020, pentru primarul Tăbărana a început „deranjul” penal, în urma unor plângeri depuse la aproape toate parchetele din județ și la DNA Ploiești, conform informațiilor apărute în spațiul public.
Primarul liberal este cercetat în nu mai puțin de 12 dosare penale, iar unele dintre ele sunt „serioase”, în sensul că ar exista dovezi clare despre fapte de corupție.
Anunțul despre excluderea celui mai vechi dintre primarii liberali a venit de la senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, care susține că nu a vrut și nu a putut să îndeplinească dorințele politice ale lui Vică Tăbărana, pentru că pretențiile sale ar fi intrat în sfera penalului.
Mai exact, potrivit senatorului, primarul liberal i-ar fi cerut, printre altele, avantaje pentru unul dintre apropiații săi, cum ar fi funcție de conducere într-un spital din Teleorman.
Președintele PNL Teleorman susține și faptul că, din informațiile pe care le are, primarul Tăbărana ar fi dat mâna cu PSD pentru aceleași avantaje, conform unei întelegeri cu președintele Adrian Gâdea.
Cei doi nominalizați în declarația senatorului Pirvulescu se apară și susțin că informația este greșită.
Vică Tăbărana a răspuns public acuzațiilor aduse și chiar a amenințat la modul general că, cităm, „dacă îmi mai pronunță numele o singură dată (N.R. Eugen Pîrvulescu), o să îi arăt eu ce înseamnă un primar de 20 de ani”.
Despre noua achiziție a PSD și latura sa penală, Adrian Gâdea susține că nu are o problemă cu asta pe motiv că există prezumția de nevinovăție.
Prezumția nu a funcționat și în cazul profesorului de la Zimnicea, consilier județean al PSD și fost vicepreședinte al instituției, acuzat că și-a pipăit elevele. Despre această speță, președintele Gâdea susține că PSD a decis să îl excludă din partid pentru că „acolo este o situație mai delicată„. Cu alte cuvinte, totul se rezumă la imagine, nu la fapte, având în vedere că, în opinia sa, acuzațiile de corupție sunt mai puțin grave decât pipăitul elevelor, chiar un must have în România în care furtul din bani publici și combinațiile sunt deja o stare de fapt.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.