Publicat
pe datade
de către
Total ImpactLocalitatea teleormăneană Peretu reușește să se mențină în fruntea județului, dar nu la capitolul realizări, ci ca bombă ecologică.
Cei care locuiesc în zonă cunosc faptul că la marginea comunei, undeva pe câmp, chiar în apropiere de aria protejată Natura 2000, există munți de gunoaie, de toate felurile. Unele pot fi curățate, altele nu.
Garda de Mediu Teleorman a făcut cunoștință cu bomba ecologică de la Peretu doar după ce un activist de mediu i-a forțat pe funcționarii de acolo să ia măsuri, deși pericolul la adresa mediului și a sănătății publice nu apăruse peste noapte.
Așa a fost amendată Primăria Peretu și obligată să curețe zona.
De curând, acoperit cumva de directivele Gărzii de Mediu, primarul Mihai Soreață a contractat o firmă din Plosca, fără licitație, despre care toată lumea știe că este condusă de unul dintre prietenii viceprimarului PSD al comunei. Pentru cei care încă nu au aflat, Peretu se poate mândri cu doi viceprimari, unul PSD, unul PNL, în urma unei încurcături administrative ce a fost tranșată în instanță.
Revenind la operațiunea „groapa de gunoi”, aflăm că firma SC. ADI ALI TRANS SRL a fost contractată cu 125.000 lei pentru lucrări de „igienizare și distrugere” a bombei ecologice din Peretu.
Societatea ar trebui să intervină cu două buldoexcavatoare, care să strângă deșeurile grămezi și să nivelele solul. Pentru aceste servicii, Primăria Peretu plătește 90.000 de lei. După ce buldoexcavatoarele ar termina treaba, un camion ar trebui să care grămezile formate mai aproape de drumul de acces, de unde să fie ridicate de operatorul de salubritate Polaris.
Camionul este plătit separat fața de cele două utilaje, mai exact cu 35.000 de lei.
Astfel, potrivit contractului, groapa de gunoi ar trebui să fie istorie în scurt timp, doar că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.
Mai mulți cetățeni din Peretu ne-au sesizat faptul că, în zona respectivă, deșeurile au fost îngropate și acoperite cu pământ, în timp ce grămezile care ar fi trebuit să apară, conform contract, sunt puține și se lucrează la ele doar când sunt persoane străine în zonă.
Ne-am deplasat și noi la fața locului, pentru a verifica ilegalitățile semnalate de oameni. Am găsit, inițial, două buldoexcavatoare care se „odihneau”. Unul dintre acestea mai întindea din când în când pământ peste peturi și alte deșeuri care nu erau biodegradabile. Imediat ce ne-au observat, muncitorii s-au pus pe treabă serios și au început să adune gunoiul în grămezi, pe principiul „fă-te că lucrezi”.
În zonă, un trailer auto aștepta după ei, urmând ca atunci când termină treaba să transporte utilajele la baza din Plosca.
La scurt timp după ce am apărut în zonă, trailerul a dispărut fără urmă, de parcă nu ar fi fost oportun să îl observăm acolo.
Pentru mai multe lămuriri, l-am contactat telefonic pe primarul Mihai Soreață.
Discuția cu cel care ar trebui să fie primul gospodar al comunei a început de pe poziții de forță, edilul arătându-se deranjat de faptul că ne aflam în zonă.
Au urmat explicații contradictorii, prin care primarul Soreață încerca să ne convingă că ceea ce vedem nu este real si că operațiunea „groapa de gunoi” la care asistam este una absolut necesară.
Și poate i-am fi dat dreptate, dacă nu am fi aflat că în contractul cu Polaris, firma care ar trebui să ridice acele grămezi adunate de utilajele societății contractante, apare doar o cantitate de 30 de tone, deși groapa de gunoi „găzduiește” peste 100 de tone de deșeuri.
Mai mult, grămezile strânse de cele două buldoexcavatoare conțineau mai mult pământ și nisip decât gunoi, aspect care va cântări greu, la propriu, atunci când Polaris va ridica cele 30 de tone.
Practic, cantitatea totală pe care Polaris ar trebui să o ridice de la Peretu, numai jumătate înseamnă deșeuri.
O întrebare firească ar fi, în acest caz, ce se va întâmpla cu cea mai parte a gunoiului adunat la marginea comunei Peretu și cum va fi distrusă bomba ecologică, dacă Polaris va ridica doar 30 de tone, din care o parte consistentă este reprezentată de pământ și nisip?
Răspunsul, cel mai probabil, ar putea fi găsit sub solul „nivelat” de utilajele patronului de la Plosca, asta dacă autoritățile de mediu ar avea ca scop principal protejarea populației de poluarea masivă din zonă, nu doar „acoperirea” în acte cu măsuri fără nici un rezultat elocvent.
Întâlnire cu filmul de animație în Librăria „Mihai Murar” din Alexandria. Zeci de copiii au participat la o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație – ABIFF
Cartea lui Ciucă, anunțată cu un clip video de pe front! Primul spot de prezidențiabil al președintelui PNL/VIDEO
ABIFF 2024: Animație pentru toți – De la clasic la inovație
Schimbări de trupe la PNL Teleorman! Cu excepția deputatului Costel Barbu, numai candidați noi pentru alegerile parlamentare!
Adrian Gâdea, președintele PSD Teleorman, susținere cu toate forțele pentru Marcel Ciolacu la președinție: „Nicio funcție nu l-a schimbat ca om”
AUR va avea viceprimar la Videle! Echipa fostului primar PSD ținută la distanță de noul primar Cornel Gogan!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |