În baza datelor și informațiilor obținute polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, în colaborare cu un procuror din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Teleorman, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane din județul Teleorman introduceau în țară cannabis și cocaină, apoi le comercializau.
Astfel la data de 12.04.2023 au fost organizate și executate un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza a două localități din județul Ilfov și 3 localități din județul Teleorman la domiciliile traficaților ocazie cu care au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor următoarele;
–aproximativ 20 kg de cannabis;
-aproximativ 1000 grame cocaină;
-3 minicântare;
-37 recipiente improvizate pentru fumat cocaină;
-15 telefoane mobile;
-3 țigarete confecționate artizanal;
-25 800 lei;
-1935 euro;
-20 lire sterline;
Un număr de 10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT, fiind dispusă reținerea pentru 4 dintre acestea pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Teleorman, iar pentru o a cincea persoană s-a dispus măsura măsura controlului judiciar.
La data de 13.04.2023, DIICOT-Biroul Teritorial Teleorman, a propus față de cei 4 reținuți măsura arestării preventive iar instanța a admis propunerea, dispunând emiterea mandatelor de arestare preventivă față de cei 4 inculpați, aceștia fiind introduși in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Teleorman.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combtere Crimei Organizate București, Serviciile de Combatere a Crimei Orgnizate din județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, un echipaj cu câine de depistare stupefiante din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Intervenția a fost asigurată de echipaje din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratul Județean de Jandarmi Teleorman, Serviciul Acțiuni Speciale Teleorman.
Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Operațiuni Speciale Teleorman.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
0