În perioada 3-5 Mai, în municipiul Iași se desfășoară întâlnirea de lucru „Cooperare în domeniul transporturilor și infrastructurii – o nouă perspectivă europeană”.
Printre cei care reprezintă România la discuții se află și președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, iar temele abordate sunt diverse și vizează dezvoltarea unor domenii cheie de interes comun, cum ar fi transporturi, infrastructură, agricultură, turism și economie.
Reprezentanții României au plecat de la București cu trenul, iar la Iași au fost așteptați de primarul de acolo, Mihai Chirică, împreună cu președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
La întâlnire participă și ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.
„În calitate de senator și membru al comisiei care reprezinta România pot spune că întâlnirea de astăzi a fost mai mult decât benefică pentru dezvoltarea domeniilor care stau la baza prosperității oricărei țări din lume și sunt convins că zilele următoare vor continua în aceeași notă de responsabilitate, cu discuții constructive pentru ambele părți”, a transmis senatorul Pîrvulescu.