Marea sărbătoare „Sfinții Împărați Constantin și Elena” nu a fost una liniștită pentru un șofer de TIR de 34 de ani.
Duminică, în jurul orei 6.00, pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, bărbatul aflat la volanul autovehiculului de mare tonaj a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp, între Alexandria și Buzescu.
Echipajele de intervenție l-au găsit pe șofer conștient, dar cu multiple traumatisme în urma evenimentului rutier în care a fost implicat.
Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Alexandria.
Polițiștii de la Serviciul Rutier Teleorman au deschis un dosar penal și efectuează cercetători pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.