Connect with us

Știri

Primarul de la Peretu vrea șofer cu 20 de ani experiență. Pe cerința din anunț se încadrează perfect un coleg de partid, consilier local!

Publicat

de

Anunț important la Primăria Peretu, prin care se dă de veste despre un așa zis concurs, în vederea angajării unui șofer pentru primarul Mihai Soreață.

Anunțul a stârnit nemulțumiri în rândul eventualilor candidați, după ce în cerințele pentru ocuparea postului a fost introdusă ca obligatorie o vechime de 20 de ani, aspect care elimină din start un tânăr sau un candidat de vârstă medie.
Acesta este al doilea anunț publicat pe site-ul primăriei, după ce, în aceeași zi, primul a fost anulat la scurt timp după ce a fost postat, deoarece se greșise numărul de ani de vechime în deținerea permisului, de la douazeci, cât se dorea, la doi , o condiție ceva mai…pământeană.
După cum este aranjat anunțul pentru concurs, pare că postul este cu „dedicație”, iar singurul care îndeplinește condițiile și își poate depune dosarul liniștit este un consilier local din comună, coleg de partid cu primarul PSD, Gică Drăcșanu.
Același Gică ce a fost dus cu preșul mereu că va primi post de viceprimar, dar, pentru că în politică nu se nimerește mereu socoteala de la alegeri cu cea de după, nea Gică se pare că trebuie să se mulțumească cu cel de șofer. Tot pe acolo, dacă ar fi să ne rezumăm strict la talentul care îl recomandă.
Evident, primarului Mihai Soreață nu i se pare nimic în neregulă la acest anunț și susține că cere 20 de ani de experiență pentru șofer „că așa vrea el”, ca și cum Primăria Peretu ar fi moștenit-o, nu i-ar fi fost dată spre administrare de cetățenii care l-au ales și care, dacă nu au permis de 20 de ani, nu pot avea acces la postul de șofer.
Interesant este că în anunț a fost stabilită și ziua pentru „proba practică”, însă persoana care va examina abilitățile auto ale noului șofer rămâne la capitolul „mistere”, deocamdată.
Cert este că acest „așa vreau eu”, a devenit strigatul oficial de luptă al primarului de la Peretu, după ce a prins gustul patronatului pe bani publici.
Tot pentru că „așa vrea el”, Soreață – Vodă se pare că îl va aduce în funcția de administrator pe „moșul” său, Dobrin Bebita, de dragul căruia l-a demis pe fostul administrator, mișcare care a reușit cu succes să divizeze organizația locală a PSD.
Fără doar și poate, primarul de la Peretu este un personaj care va rămâne în atenția publică mult timp de acum încolo, pentru că reușește, de fiecare dată, să dea cu capul în ușa penalului, pe principiul „eu știu bătaie, c-am mai luat”.