Publicat
pe datade
de către
Total ImpactÎn calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege al PNL care reglementează declararea cabinetelor de medicină de familie, precum și a punctelor de lucru aferente acestora, ca unități sanitare de utilitate publică.
„Necesitatea inițierii și votării acestui act normativ a rezultat din imposibilitatea încheierii de către primării a unor contracte de comodat – dare în folosință gratuită a spațiilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, cu destinație de cabinete de medicină de familie.
Datele stastice de specialitate indică o continuă scădere a numărului unităților medico-sanitare în toată țara, situația acordării asistenței medicale primare, mai ales în mediul rural, fiind alarmantă, procentul asigurării acesteia fiind de doar 40%. 328 de comune și 559.611 de locuitori din România nu au niciun medic de familie, doar 1.496 de localităţi, respectiv 47%, dispunând de suficienţi medici de familie.
Nici județul Teleorman nu face excepție de la această stare de fapt îngrijorătoare. În 11 din cele 92 de unități administrativ teritoriale din zona rurală a județului nu există medic de familie, iar în alte 11 sunt doar puncte de lucru ale cabinetelor, unde vine un medic de trei ori pe săptămână.
Legea privind declararea cabinetelor de medicină de familie și a punctelor de lucru ale acestora ca unități sanitare de utilitate publică respectă una dintre specificitățile primordiale ale asistenței medicale primare acordate de medicul de familie, respectiv orientarea către individ, familie și comunitate.
Am semnat și votat această lege cu convingerea că darea în folosință gratuită a spațiilor din proprietatea publică a Primăriilor, cu destinație de cabinete de medicină de familie, va încuraja eforturile cadrelor medicale de a se instala și profesa în zonele rurale, greu accesibile și neatractive din punct de vedere socio-economic. calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege al PNL care reglementează declararea cabinetelor de medicină de familie, precum și a punctelor de lucru aferente acestora, ca unități sanitare de utilitate publică.
Necesitatea inițierii și votării acestui act normativ a rezultat din imposibilitatea încheierii de către primării a unor contracte de comodat – dare în folosință gratuită a spațiilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, cu destinație de cabinete de medicină de familie.
Datele stastice de specialitate indică o continuă scădere a numărului unităților medico-sanitare în toată țara, situația acordării asistenței medicale primare, mai ales în mediul rural, fiind alarmantă, procentul asigurării acesteia fiind de doar 40%. 328 de comune și 559.611 de locuitori din România nu au niciun medic de familie, doar 1.496 de localităţi, respectiv 47%, dispunând de suficienţi medici de familie.
Nici județul Teleorman nu face excepție de la această stare de fapt îngrijorătoare. În 11 din cele 92 de unități administrativ teritoriale din zona rurală a județului nu există medic de familie, iar în alte 11 sunt doar puncte de lucru ale cabinetelor, unde vine un medic de trei ori pe săptămână.
Legea privind declararea cabinetelor de medicină de familie și a punctelor de lucru ale acestora ca unități sanitare de utilitate publică respectă una dintre specificitățile primordiale ale asistenței medicale primare acordate de medicul de familie, respectiv orientarea către individ, familie și comunitate.
Am semnat și votat această lege cu convingerea că darea în folosință gratuită a spațiilor din proprietatea publică a Primăriilor, cu destinație de cabinete de medicină de familie, va încuraja eforturile cadrelor medicale de a se instala și profesa în zonele rurale, greu accesibile și neatractive din punct de vedere socio-economic„, a declarat Maria Stoian, deputat PNL Teleorman.
Nicușor Dan umilește liberalii la masa lor! Vrea susținere, dar pe furiș! Virgil Popescu, fost ministru al energiei: “Avem nevoie să ieșiți cu un mesaj pentru primari”
Valul suveranist a inundat Teleormanul! Primari din județ amenințați de cetățeni că nu-i mai votează nici pe ei dacă nu-i lasă în pace!
Scandal la o secție de votare din Buzescu! Jandarm agresat pentru că ar fi „încurcat” socotelile cu urna mobilă!
Cornel Gogan, primarul orașului Videle: „Vom avea o cursă regulată către Mănăstirea Pantocrator”
Suveranistul Serbiei, la mănăstire în Teleorman! A băgat capul in toate pozele, a ținut de mână două măicuțe și s-a Pontat la evenimentul de la Pantocrator!
George Simion, către românii din Diaspora: Țara noastră nu e întreagă fără voi. A venit momentul renașterii!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |