Connect with us

Știri

Adio dar rămân cu tine! Deși senatorul Pîrvulescu nu mai este în acte președintele PNL Teleorman, primarii liberali îl urmează!

Publicat

de

După demisia senatorului Eugen Pîrvulescu din funcția de președinte al PNL Teleorman, toată lumea politică se aștepta ca lucrurile să se schimbe, având în vedere că a fost „decăzut” din drepturi.

Mai mult, noul președinte numit de PNL central, senatorul Ciprian Pandea, ar fi trebuit să înceapă exercitarea noii funcții de câteva zile, însă instalarea lui la Teleorman s-a amânat din motive încă neclare.
Revenind la demisia lui Pirvulescu, ultima ședință cu primarii liberali din Teleorman a fost un semnal clar cu privire la poziția lor vizavi de aceste schimbări de la Centru, în sensul că, din punct de vedere practic, tot pe Eugen Pîrvulescu îl consideră lider de zonă.
Acest „amănunt” a apărut public în cadrul ședinței de joi a AGA-Managementul Deșeurilor Teleorman, unde primarii membri, toți liberali, au fost chemați să își voteze noul președinte, după demisia lui Ciprian Ciuperceanu, primarul comunei Drăgănești Vlașca, care a renunțat la PNL.
La propunerea senatorului Pîrvulescu, a fost ales primarul comunei Lisa, Daniel Băcanu, variantă la care primarii celorlalte UAT-uri liberale s-au aliniat fără comentarii suplimentare.