Connect with us

Știri

Primarul de la Zimnicea aduce „noi meserii” în oraș! O nouă clasă va fi înființată la Liceul Teoretic/VIDEO

Publicat

de

În ultimii ani, școlile în care puteai să înveți o meserie aproape au dispărut, făcând loc „intelectualilor”.

Astfel, cei mai mulți se orientau spre munca de birou, vizând în viitor posturi de conducere la stat sau privat și așa am ajuns ca în România să „beneficiem” de o criză periculoasă de meseriași adevărați în aproape toate domeniile.
La un moment dat, s-a ajuns chiar în situația de a nu mai ști la cine să apelezi atunci când ai nevoie de cineva care știe meserie într-un domeniu, pentru că, treptat, au apărut pe piață tot felul de falși profesioniști care doar ne luau banii și făceau lucrarea „după ureche”.
Din fericire, școlile profesionale au revenit în societate sub formă de „învățământ dual”, iar la Zimnicea au fost înființare clase speciale pentru cei care doresc să învețe o meserie, încă de la început.
Primarul orașului, Petre Pârvu, a anunțat public că sprijină dezvoltarea învățământului profesional dual pe care il consideră important pentru comunitate. În acest sens, o comisie ARACIP a vizitat săptămâna trecută Liceul Teoretic Zimnicea, în vederea autorizării unei noi clase de învățământ profesional dual. Clasa care urmează să se deschidă începând cu anul școlar viitor va asigura calificări în meseriile de mecanic agricol, sudor, și lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic. În cadrul liceului din Zimnicea funcționează deja o clasă cu profil profesional în specializarea de confecționer produse textile, clasă inițiată în anul școlar 2022-2023.