Connect with us

Politică

Liderul AUR Teleorman, Gabriel Florea, propus de Simion și votat de colegi în conducerea centrală!

Publicat

de

Omul de afaceri Gabriel Florea, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor Teleorman, a mai făcut un pas important pentru cariera sa politică, aflată la început de drum.

După evenimentul organizat de partid la Alba Iulia, cu ocazia sărbătoririi Marii Uniri de la 1918, teleormăneanul a participat la al treilea Congres Național al partidului, unde au fost votați cei care vor face parte din Consiliul Național de Conducere al acestei formațiuni politice.
La propunerea lui George Simion, Gabriel Florea a fost votat de colegi pentru a face parte din cel mai înalt for decizional al partidului aflat în plină expansiune în acest moment.
Deși nu are experiență politică la fel ca liderii altor partide, calitatea de a rezista jocurilor de culise care s-au tot desfășurat în ultima perioadă în Teleorman și de a construi în continuare partidul în zona județeană i-au adus și mai multe aprecieri din partea colegilor de la București, care au decis să îl coopteze în proiecte nationale importante.
În acest fel, la nivelul județului, au fost spulberate și zvonurile care au tot circulat, în ultima perioadă, cu privire la faptul că politicieni cu ștate vechi, pe care Florea i-a numit adesea „sinecuri”, în spațiul public, ar acea discuții cu liderii de la București pentru a prelua organizația AUR în Teleorman, organizație formată în ultimii ani de noul politician Gabriel Florea.