Connect with us

Știri

Explozie în comuna Călinești, la Copăceanca! O femeie a fost prinsă sub dărâmături cu arsuri de gradul II și III/FOTO

Publicat

de

Teleormanul pare a fi, în ultima vreme, gazda nenorocilor și tragediilor de tot felul.

În prag de sărbători, o femeie din satul Copăceanca, comuna Călinești, a fost transportantă în stare gravă la spitalul Floreasca din București, cu un elicopter SMURD, după ce o butelie a explodat în camera în care se afla.
Din fericire, dacă se poate spune așa, explozia nu a fost urmată și de incendiu.
Bătrâna de 79 ani a fost prinsă sub dărâmături, însă vecinii s-au mobilizat și au reușit să o scoată de acolo până la sosirea pompierilor.
Potrivit ISU Teleorman, o
bucătărie și un dormitor, pe o suprafață de cca. 20 mp, au fost distruse în totalitate de suflul exploziei. Victima prezenta arsuri de gradul II și III, pe circa 20% din suprafața corpului, inclusiv pe căile aeriene. Echipajul medical de pe elicopterul SMURD, sosit în sprijin la locul evenimentului, a luat decizia intubării victimei și transportării la Spitalul Floreasca din municipiul București.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze, cel mai probabil de la o butelie defectă, care s-a produs când femeia a încercat să aprindă aragazul”.
ISU Teleorman reamintește cetățenilor faptul că este foarte important ca cetățenii să cunoască și să respecte următoarele reguli și măsuri menite să le protejeze viața și bunurile:

– Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!
– Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!
– Nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
– Deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
– Asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
– La aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
– Verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru.