Deși lucrurile păreau să se fi așezat cât de cât în „familia liberală” teleormăneană, după vizita președintelui interimar Nicolae Ciucă, care este și președinte la nivel național al PNL, nu a fost deloc așa.
Vizita fostului premier în Teleorman a împărțit primarii în două tabere. Unii au acceptat „noua ordine”, alții s-au supărat și mai rău. Principala nemulțumire este faptul că nu s-a stabilit o dată concretă pentru alegeri interne, la care să fie votat un președinte din județ, iar dacă o parte dintre edili au fost convinși de discursul noului lider, ceilalți au plecat de la întâlnire dezamăgiți, cu sentimentul că „se alege praful” de organizația județeană.
Astfel, o parte a celor care au adus victoria PNL Teleorman în 2020 a decis să se îndrepte către PSD. Primii care au părăsit barca liberală au fost primarii sosiți în 2020 de la social democrați, care, practic, acum s-au întors…acasă.
Însă, printre ei se numără și edili a căror plecare a fost o surpriză, cum ar fi cel de la Drăgănești Vlașca sau Scrioaștea.
Însă cea mai mare lovitură de până acum este primarul de la Buzescu, Valentin Trăistaru.
Este liberal din anul 1992, primar din anul 2000 și a fost alături de partid mai bine de 20 de ani, la bine și la rău.
Despre Trăistaru este greu să spui că ar fi „traseist”, având în vedere istoria politică.
Cu privire la această mișcare, primarul de la Buzescu ne-a mărturisit că nu a fost o decizie ușoară și a cântărit mult acest pas.
„Îmi pare rău că am fost nevoit să părăsesc PNL, sunt în acest partid din anul 1992. O viață de om. M-am gândit mult înainte de a lua această decizie, însă degringolada din ultima perioadă m-a convins că nu mai este de stat aici. Chiar dacă am ales PSD, vreau să fie clar pentru toată lumea că nu voi ataca familia liberală din care am făcut parte atâția ani, însă ceea ce se întâmplă acum în organizația județeană contravine total principiilor pe care le-am construit în timp”, a declarat Valentin Trăistaru.
Primarul comunei Buzescu fost primit de noii colegi cu aplauze, după ce mai marii PSD Teleorman au anunțat, în cadrul unei întâlniri de partid la care a participat și el, alăturarea acestuia la echipa social democrată.