Deputatul Daniel Constantin, președinte interimar al PNL Teleorman, de la începutul anului 2024, are propria opinie despre cum ar trebui să funcționeze lucrurile în Teleorman și despre rolul deciziilor politice în acest context.
Una dintre declarațiile sale publice, cu privire la situația județului, remarcă faptul că Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu.
„Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu. Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.
Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.
Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite. Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.
Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită„, a declarat deputatul Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman.