Connect with us

Știri

Ce s-a întâmplat în județ în perioada Sărbătorilor Pascale! Comunicat de presă IPJ Teleorman!

Publicat

de

Măsuri suplimentare de ordine au fost asigurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, în perioada 01-06 mai 2024, pentru ca sărbătoarea Sfintelor Paști să se desfășoare în siguranță.

O medie zilnică de peste 190 de polițiști, din toate domeniile de activitate, au fost la datorie, pentru ca cetățenii aflați pe raza județului nostru să nu aibă parte de evenimente neplacute.

Ponderea locurilor în care polițiștii au desfășurat activități a fost de aproximativ 60% în mediul rural, iar restul de 40% din efective au acționat în mediul urban.

Evenimentele la care polițiștii au intervenit în această perioadă au fost în total 385, din care 368 au fost sesizate prin Sistemul Unic de Urgență 112.

Nu au fost înregistrate evenimente deosebite în timpul manifestărilor publice.

În această perioadă, polițiștii au organizat și desfășurat 17 acțiuni, din domeniile siguranței rutiere, a asigurării ordinii și liniștii publice, a prevenirii faptelor contra patrimoniului, săvârșite prin nesocotirea încrederii sau prin însușirea pe nedrept, a prevenirii actelor de comerț ilicit și respectarea normelor sanitar-veterinare, precum și acțiuni de prevenire a faptelor care aduc atingere a vieții și integrității fizice.

În perioada 01-06 mai a.c., în medie, zilnic, peste 140 de polițiști rutieri teleormăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a vitezei excesive și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 680 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 332.000 de lei. Polițiștii din cadrul structurilor rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulatie, 94 de permise de conducere și au fost retrase 33 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, alte 9 permise de conducere, reținute de polițiștii structurilor rutiere și cei ai structurilor de ordine publică cu atribuții pe această linie, au fost ca urmare a conducerii sub influența alcoolului, cu valori de până la limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În această perioadă, au fost constatate 22 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind depistați în flagrant delict un număr de 15 autori.