Publicat
pe datade
de către
Total ImpactLa 14 Mai, Județul Teleorman aniversează 583 de ani de la prima sa atestare documentară. Sărbătoarea este generată de consemnarea, la data de 14 mai 1441, a numelui județului Teleorman, pe hrisovul dat de voievodul Vlad Dracul, Domn al Țării Românești, fiind cel mai vechi document cunoscut privind nominalizarea sa, sub această denumire.
Cu această ocazie, cetățenii județului să participe la manifestările consacrate sărbătoririi Zilei Județului Teleorman, în perioada 11-14 mai a.c.
Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Teleorman, cu sprijinul instituțiilor subordonate. Spectacolele sunt susținute de artiști de renume, grupuri de dansatori, fanfară și formații de instrumentiști valoroși.
Festivitățile vor fi deschise de liceenii teleormăneni la Roșiorii de Vede, cu competiția artistică „Parada Europei”, organizată de Asociația Euro Teleorman, la data de 11 mai a.c. și la Troianul, cu un spectacol de excepție dedicat sărbătoririi Zilei Bujorului, Floarea Națională a României și Simbol al Teleormanului. Programul manifestărilor culturale și artistice va continua până la 14 mai, cu spectacole și expoziții.
Consiliul județean va fi convocat într-o ședință solemnă, la data de 12 mai a.c.,, când va fi expus și un număr special al revistei Caligraf, dedicat aniversării Județului Teleorman și se vor decerna Premiile „Marin Preda” și Titlul de cetățean de onoare al județului, acordat unor personalități recunoscute și apreciate la nivel național, care și-au adus o contribuție valoroasă la creșterea prestigiului Teleormanului.
Vor fi prezenți producători, meșteri și artizani populari teleormăneni, promotori ai conceptului „Produs în Teleorman”, reuniți în cadrul unei expoziții cu vânzare diversificate și generoase. Pentru deliciul publicului, va fi organizată și o expoziție de gastronomie locală tradițională, cu specialități și surprize, spre încântarea și satisfacția publicului.
Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman :
„Cu prilejul Zilei Județului Teleorman, îmi face o deosebită plăcere să adresez felicitări călduroase și să urez multă sănătate tuturor cetățenilor județului, din partea mea și a colegilor mei din Consiliul Județean Teleorman!
La mulți ani, Teleorman, să propășești!
Vă așteptăm cu drag, să ne sărbătorim Județul”
Programul manifestărilor prilejuite de Zilele Județului Teleorman 2024
11 mai – sâmbătă – Roșiorii de Vede
10.00 – Parada Europei 2024
16.20 – Spectacol cu interpreți locali
Troianul
13.00 – Spectacol Ziua Bujorului
12 mai – duminică – Alexandria
10.30 – Deschidere oficială eveniment Expoziție cu vânzare „Produs în Teleorman” – Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
– Fanfara Peretu
11.30 – Consiliul Județean Teleorman – sala mare de sedințe
– Ședința solemnă
– Decernarea Premiilor „Marin Preda”
– Acordarea titlurilor de cetatean de onoare
17.00 – 19.50 Spectacol folcloric susținut de Ansamblurile de amatori din cadrul Gal Câmpia Burnasului
19.50- 20.00 Rebeca Rizea
20.00- 21.45 – Ansamblul Burnasul si Nicușor Iordan
13 mai – luni- Alexandria
Expoziție cu vânzare „ Produs în Teleorman”- Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
17.00 – 17.15- Spectacol susținut de Ansamblul „Cununița” Băbăita și Ansamblul “Datina”
17.15 -17.30 – Spectacol susținut de Asociația “Balgarski Izvori” Izvoarele
17.30-18.30
Spectacol folcloric susținut de elevii Școlii populare de arte
18.30-19.00
Moment coregrafic susținut de Grupul de Juniori ai Ansamblului Burnasul
19.00-21.00
Ansamblul Burnasul și Steliana Sima
21.00-22.00 Gelu Voicu și Taraful “Teleomanul”
14 mai – marți- Alexandria
Expoziție cu vânzare „ Produs în Teleorman”- Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
11.00 – Deschiderea expoziției “ Județul Teleorman pe hărți istorice” – Expoziție cu reproduceri cartografice – Muzeul Județean Teleorman
18.00-19.20
Spectacol susținut de elevii Școlii populare de arte
19.20-19.50
Sibba Dance
19.50-20.00 Rebeca Rizea
20.00 – 21.00 Cezar Gună si Anda Mareș
21.00-22.00 Holograf
PNL caută subprefect la Teleorman! Mai multe nume din partid sunt vehiculate, însă unul ar fi deja favorit!
Biserica Adventistă Peretu 4, acțiune umanitară la inițiativa unei doctorițe din comunitate/VIDEO
Tragedie în comuna Plosca! Un bătrân de 85 de ani a fost găsit decedat în propria casă, după ce a ars camera în care dormea!
Prima săptămână de foc pentru liderul AUR Teleorman în parlament! Deputatul Gabriel Florea cere, parlamentarii puterii resping!
Noi politiști au fost pregătiți pentru intervenții în Teleorman! IPJ vrea calitate pentru cetățeni!
PSD se reconfigurează pe voința poporului! Adrian Gâdea, cel mai sincer discurs după Congres!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |