Connect with us

Politică

Campania electorală începe cu o „smetie” de la Victor Drăgușin, primarul în funcție, pentru contracandidatul fost prefect, Haralambie Epure: „Promite oamenilor o infracțiune” VIDEO

Publicat

de

Nici nu a început bine campania electorală, că au și început șicanele electorale care aduc în prim plan multe carențe de cunoaștere a legislației, dar și ocazii ușoare pentru anularea unor declarații mai mult politice decât tehnice.

Startul „supărărilor” a fost dat la Alexandria de Victor Drăgușin, primarul în funcție, care îl „morfolește” pe fostul coleg de partid și fost prefect, Haralambie Epure, pentru faptul că, deși a ocupat funcția de prefect mai mult de doi ani, tot  nepregătit a rămas, când vine vorba de soluții pentru oraș.
Mai exact, candidatul Epure a promis cetățenilor din Alexandria că rezolvă el cu coeficientul de neînchidere de la ApaServ, plătind „pierderile” din scărille de bloc din bugetul local, aspect care nu este posibil din punct de vedere legal pentru că, potrivit Codului Penal, este o infracțiune.
Adică nu se poate realiza.
Ca răspuns la această promisiune electorală imposibil de pus in practică, primarul Victor Drăgușin a explicat intr-un video exact cum stau lucrurile în realitate, din toate punctele de vedere.
Practic, acolo unde asociațiile de proprietari sunt funcționale, nu sunt pierderi, iar locatarii declară corect consumul,  coeficientul de neinchidere este foarte mic sau inexistent.
În schimb, acolo unde există persoane care „fentează” suma corectă de plată, declarând consum mai mic spre deloc, unde există pierderi pe rețea în interiorul scării de bloc sau unde asociațiile de proprietari sunt nefuncționale, coeficientul de neinchidere este mare.
Asta pentru că ApaServ facturează după contorul de la scara de bloc, acolo unde incepe responsabilitatea proprietarilor și se termină competența societății.