Este evident că această campanie electorală nu este una pașnică, deși, în cele mai multe locuri, principalii candidați fac parte din cele două partide aflate în coaliția de guvernare, PSD și PNL.
Cea mai mizerabilă parte apare cu precădere un mediul rural, unde atât candidații, cât și primarii în funcție care se tem că își pierd scaunul recurg la jigniri, față în față sau în mediul online, uitând că această perioadă va trece, însă prestația va rămâne cel puțin în memoria oamenilor.
O astfel de scenă s-a petrecut zilele trecute în comuna Viișoara, județul Teleorman.
Candidatul PSD pentru funcția de primar, Mihăiță Țucmeanu, a vorbit că la ușa cortului cu o bătrână care a refuzat să îi primească materialele electorale, spunându-i, în timp ce se îndepărta de poarta ei, că nu este frumos ce face și că le poate folosi pentru a se șterge la fund cu ele, dacă altceva nu o interesează.
Revoltată, bătrâna i-a replicat că nu așa vorbește un om care vrea să fie primar.