Connect with us

Politică

Schimbări majore în conducerea PNL Teleorman! Deputatul Costel Barbu a rămas singurul prim-vicepreședinte, Hari Epure și Adelina Sfăt au pierdut conducerea organizațiilor Alexandria și Roșiori de Vede!

Publicat

de

Liberalii teleormăneni s-au întâlnit miercuri după amiază la sediul PNL Teleorman, într-o ședință a Biroului Politic Județean care a adus schimbări majore în componența conducerii partidului.

În urma analizelor politice după alegerile din 9 Iunie s-au votat schimbări importante, iar mai mulți foști lideri cunoscuți au rămas fără funcții.
Astfel, fostul președinte Eugen Pîrvulescu nu mai rămâne cu nici cu funcția de prim-vicepreședinte al partidului, iar Haralambie Epure a pierdut funcția de președinte al Organizației Alexandria, la fel și Adelina Sfăt la Roșiori de Vede.
Biroul Politic Județean este compus acum din 54 de membri, cu deputații Daniel Constantin-președinte și Costel Barbu singurul prim-vicepreședinte.
Prefecta județului, Vera Mitran, este acum secretar general al partidului, iar Marin Țole, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, este singurul vicepreședinte.
Din fosta conducere a PNL Teleorman nu a mai rămas nimeni.
Unul dintre motivele principale care au dus la măsuri radicale în partid este implicarea foștilor lideri în susținerea adversarilor politici la alegerile locale din 9 iunie.
Marius Stancu, fost șef al ISU Teleorman și unul dintre candidații de calitate ai partidului la funcția de primar, a fost împiedicat pe față de fosta conducere apropiată de Eugen Pirvulescu să câștige Primăria Furculești, unde candidatul PSD, Ginel Pană, cunoscut printre primari ca „piticul porno”, după ce a fost „agățat” pe facebook de un bărbat cu cont de femeie și a pornit o conversație fierbinte cu acesta, a obținut cu chiu cu vai și cu bani mulți încă un mandat.
Haralambie Epure și Adelina Sfăt au fost schimbați din funcțiile de conducere ale organizațiilor Roșiori de Vede și Alexandria după scorul slab și respectiv dezastruos obținut pe 9 iunie.