PNL Teleorman, în varianta nouă, cu deputatul Daniel Constantin la conducere, a început reforma internă încă din primăvara acestui an.
Toți cei care au făcut parte din fosta conducere au plecat singuri sau li s-a limitat puterea politică și administrativă, ceea ce a dus la pierderea unor funcții publice importante și la un război surd în interiorul partidului.
Cele mai grave acuzații au fost aduse în preajma campaniei electorale din 9 iunie, când celor din fosta conducere li s-a reproșat că au ajutat adversarii politici și au lucrat împotriva partidului.
Unul dintre liberalii cu ștate vechi rămas fără funcție în partid a fost Dan Popescu, care deținea și funcție de conducere în cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri aflată în subordinea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere( CNAIR).
La scurt timp după excluderea din PNL, fostul liberal s-a prezentat la PSD, mișcare ce a confirmat, practic, acuzațiile actualei conduceri.
Deși nu mai făcea parte din partid, Dan Popescu a mai rămas in funcția de la București până de curând, când PNL și-a revendicat această poziție.