Primarul proaspăt reales al municipiului Roșiorii de Vede, Valerică Cârciumaru, a fost implicat, marți, într-un conflict spontan cu un individ care hărțuia o farmacistă.
Pentru că angajatele nu reușeau să scape de tânăr din incinta unității farmaceutice, primarul, aflat întâmplător în zonă, a intervenit pentru a le ajuta pe femeile care nu știau ce să mai facă în această situație.
Scena a fost filmată de un alt tânăr, ce îl însoțea pe cel cu care primarul a intrat in conflict, însă filmarea a debutat doar când a fost implicat edilul, deși, înainte de această scenă, potrivit martorilor, farmacista a fost șicanată minute în șir.
Atitudinea primarului nu a fost cea mai inspirată, acesta a recurs la jigniri și chiar l-a lovit pe tânăr, după ce, la rândul său, tânărul a încercat să îl lovească pe primar.
Valerică Cârciumaru este cunoscut pentru ieșirile sale necontrolate în diferite situații. În urmă cu câțiva ani, edilul a mai avut un comportament agresiv față de un cetățean care venise la ședința Consiliului Local, unde i-a cerut socoteală pentru anumite decizii. Primarul municipiului Roșiori de Vede a fost filmat atunci întâmplător, live, de presa locală care participa la ședința respectivă.
În situația de față, părerile sunt împărțite. O parte dintre cetățeni îl critică pe Cârciumaru pentru modul în care a procedat, dar o parte și mai mare îi dă dreptate. Indivizii care hărțuiau farmacista sunt cunoscuți în oraș pentru atitudinea dubioasă și pentru consum de substanțe interzise, provocând adesea situații pe care oamenii de bună credință nu le puteau gestiona.
După ce imaginile au apărut în spațiul public, IPJ Teleorman s-a autosesizat și a început verificările în acest caz. Tânărul implicat a refuzat să depună plângere penală pentru lovire, așa că și el, și primarul Cârciumaru au fost doar sancționați contravențional pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială și a liniștii și ordinii publice.